Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a participat la lansarea Alianței UE pentru Hidrogen Curat

Costel Stanca, director general CN APM SA

Pe 8 iulie 2020 s-a lansat Alianța UE pentru Hidrogen Curat – EU Clean Hydrogen Alliance, o inițiativă a Comisiei Europene pentru promovarea producției de gaze curate, fără emisii de dioxid de carbon in timpul producției, distribuției și utilizării.

Prof. univ. dr. ing. Costel Stanca, director general al CN APM SA Constanța, a participat la conferința de lansare a alianței, eveniment deschis de Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cu prezentarea viziunii europene asupra utilizării hidrogenului curat până în 2030.

Această lansare este inclusă într-un set de inițiative ale Comisiei Europene care marchează recunoașterea hidrogenului ca element cheie al sistemului energetic european complet integrat: strategia UE privind hidrogenul, integrarea inteligentă a sistemului energetic și Alianța UE pentru Hidrogen Curat.

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și-a manifestat interesul de a deveni parte activă a Alianței pentru Hidrogen Curat, care va gestiona pachetul de investiții în proiectele care vor avea ca obiectiv implementarea tehnologiei obținerii, depozitării și transportării energiei verzi cu ajutorul hidrogenului. Hidrogenul va fi mai mult decât o marfă internațională în sine, ci va deveni și modalitatea de transport preferată a energiei in viitor.

În strategia pe termen mediu și lung a porturilor maritime românești sunt incluse proiecte green de investiții, axate pe producerea de energii alternative, prietenoase cu mediul.

Uniunea Europeană vizează, în domeniul hidrogenului, asigurarea condițiilor egale pentru diferiți transportatori de energie, un nivel de electrificare mai mare pentru sectoarele end-use, un sistem energetic mai flexibil, descentralizat și digitalizat, utilizarea combustibililor alternativi, inclusiv a hidrogenului, și crearea unui sistem energetic multidirecțional.

De asemenea, se va avea în vedere dezvoltarea sincronizată a coridoarelor de transport TEN-T cu coridoarele energetice TEN-T, precum și revizuirea Directivei privind Instalarea Infrastructurii pentru Combustibili Alternativi (DAFI) pentru a impulsiona utilizarea hidrogenului în sectorul mobilității. 

Despre importanța hidrogenului a vorbit, în emisiunea Realitatea locală, de la Dobrogea TV, și deputatul Iulian Iancu, într-o emisiune care a avut ca subiect liberalizarea pieței gazelor.

Realitatea locală – 30 iunie 2020

Furnizarea gazelor naturale se liberalizează de la 1 iulie 2020. Dobrogea TV vă invită să aflați tot ce trebuie să știți despre acest lucru.Am discutat cu deputatul de Constanța, Iulian Iancu, doctor în economie și energie, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, și cu Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură, companii publice, autorităţi de reglementare al Expert Forum.Aceștia au oferit sfaturi utile pentru toți consumatorii în contextul în care pe piață au apărut oferte multiple, iar contractele nu sunt foarte clare.De asemenea, Iulian Iancu a prezentat, în premieră, două noutăți legislative care vin în sprijinul consumatorilor, atât persoane fizice, cât și juridice.

Publicată de Dobrogea TV pe Marţi, 30 iunie 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published.