Adornate, velierul lui Gabriel Comănescu, scos la vânzare de ANAF

ANAF a scos la vânzare velierul Adornate, deținut de compania Grup Servicii Petroliere Logistic, o firmă a holdingului Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de Gabriel Comănescu.

Prețul de la care ANAF vrea să pornească licitația este de 889.500 euro, o sumă care ar acoperi doar o parte din datoriile indicate ca fiind ale companiei către stat.

GSP Logistic avea, la finele lunii martie, datorii de 14,9 milioane lei către bugetul statului, potrivit platformei termene.ro.

Operatorul offshore Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de asemenea de către holdingul GSP, este cel mai mare contractor și furnizor român de servicii petroliere offshore la Marea Neagră.

Licitația va avea loc pe 26 iulie 2022, în municipiul Constanța, pe bd. Tomis nr. 312A.

ANAF precizează că nava, construită în 1961, este în stare bună și se află în custodia debitorului. Velierul a fost oferit în trecut de către hotelul Vega pentru închiriere persoanelor interesate de croaziere.

Adornate „este o goeletă autentică cu o ținută extrem de elegantă și impunătoare, construită în anul 1961 ca pescador, transformată în goeletă în 1997 și recondiționată în 2006. Este o nava proiectată special pentru toți iubitorii luxului și aventurilor inedite pe mare. De-a lungul timpului a navigat pe întreaga Mediterană de la Insulele Baleare, Barcelona și Valencia până pe Riviera Franceză de la Marsilia la Monte Carlo. Adornate a participat la cele mai importante evenimente maritime din Marea Mediterană, printre care amintim Cannes Royal Classics, Voiles de Saint Tropez și Lycamobile Mediterranean Tall Ships Regatta 2013”.

Adornate este o goeletă cu două catarge, unul la prova și altul la pupa, pe care se găsesc pânze multiple aflate la diferite grade de înclinare față de axa de simetrie a navei pentru a capta cât mai bine forța vântului. Manevrele de navigație în volte se execută foarte ușor. Pentru croaziere lungi nava are o capacitate de cazare pentru 18 persoane, în 9 camere duble. Pentru croaziere scurte aceasta poate acomoda la bord până la 30 de persoane.

Adornate, cu o lungime de 45 metri, poate naviga mările lumii timp de 70 de zile, în medie, fiind dotat cu un puternic motor diesel Cummins de 380 cai putere și un rezervor de 17.000 litri. Interiorul acestui velier exclusivist este construit din lemn masiv și este prevăzut cu o spațioasă cameră de zi potrivită atât pentru întâlniri de afaceri, întâlniri private, spațiu de lucru cât și pentru momentele de relaxare.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Kelemen Hunor: „România, nedeclarat în acest moment, este într-un fel un paradis fiscal”

Tue Jul 12 , 2022
Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a declarat marţi seara că vor fi mai multe schimbări în viitorul Cod fiscal. El a justificat majorarea multor taxe și impozite, unele cu 60%, ca în cazul impozitului pe dividende, prin faptul că, în opinia sa, „România, nedeclarat în acest moment, este într-un […]
kelemen hunor