AEC: „Consiliul Județean Constanța induce elevii în eroare!”

Imagine din timpul întâlnirii de la CJC

Asociația Elevilor din Constanța trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că CJC nu se grăbește să asigure elevilor transport gratuit!

Miercuri, 4 octombrie a.c, a avut loc o ședință organizată de Consiliul Județean Constanța, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și operatorii de transport, în vederea asigurării gratuității elevilor la transport. Deși ședința afecta în mod direct elevi, principalii beneficiari ai discuțiilor, aceștia nu au fost chemați, încălcându-se un drept important al acestora. Cu toate acestea, 3 din membri Biroului de Conducere au intrat la ședința, pentru a clarifica situația tehnică pe această problemă și pentru a solicita luarea unor măsuri imediate și legale în ceea ce privește transportul elevilor, au precizat reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța (AEC), printr-u comunicat de presă.

Iată ce au mai transmis aceștia:

„În urma ședinței, inspectorul școlar Sorin Mihai a declarat pentru Edupedu că de luni, 9 octombrie, elevii vor avea transport gratuit, după ce primul termen, 2 octombrie, a fost încălcat. Consiliul Județean Constanța induce elevii în eroare, trăgând de timp și păcălind operatorii de transport.

Mai mult decat atat, “soluția” abonamentului gratuit nu rezolva integral problema. Conform art. 83 din Legea Învățământului Preuniversitar, TOȚI elevii beneficiază de transport gratuit: ”(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117 alin. (10) lit. r) pct. (iv), beneficiază de gratuitate, în condițiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern inițiate de Ministerul Educației și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.” Totuși, dacă un elev care în mod normal face naveta pe ruta Constanța-Techirghiol își dorește să meargă în Agigea, din diferite motive, meditatii etc., acesta nu va putea, având abonament strict pe ruta pe care face naveta.

Pentru aceeași sursă, Edupedu, directorul adjunct din cadrul direcției de transport al Consiliului Județean Constanța, Cristian Hagea, a declarat următoarele: ”Asta să se asume și atunci o să se știe exact care-i procedura, că e oficială, că e neoficială nu știu, Inspectoratul școlar se ocupă de chestia asta nu Consiliul Județean, noi doar ajutăm prin punerea la dispoziție a datelor pe care le avem de la operatorii de transport – traseele și ce date de contact au.”

Declarația domnului Cristian Hagea nu face decât să ne arate că nu își cunoaște atribuțiile funcției sale și nici pe cele ale instituției în care lucrează, Consiliul Județean Constanța. Astfel, solicităm președintelui CJC, Mihai Lupu, să îl demită din funcție și nu vom ezita să facem sesizare disciplinară, pe numele domnului Hagea.

Vom acționa în instanță dacă Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar amăgesc elevii, din nou!


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Național: o doctoriță și o asistentă medicală, reținute 24 de ore după ce un bebeluș a murit la naștere

joi oct. 5 , 2023
O doctoriță de 32 de ani şi o asistentă medicală, de 45 de ani, din cadrul Secţiei Obstetrică – Ginecologie a Maternităţii din Drobeta Turnu Severin au fost reţinute 24 de ore, fiind acuzate de „vătămarea fătului”, după ce un bebeluş a murit la naştere. „Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale […]

V-ar putea interesa și: