Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată suma totală de 2,72 miliare de euro

Insula Mare a Brăilei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a continuat în ritm accelerat autorizarea la plata regulară a fermierilor care au depus cerere de plată în campania 2019.

Astfel, începând din data de 16 octombrie 2019 și până la data curentă, respectiv 27.04.2020,  APIA a autorizat la plată suma totală de 2,72 miliare de euro din care 1,82 miliare de euro  din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 570,55 milioane de euro din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul Național, respectiv 337,29 milioane de euro din Bugetul Național.

Plățile se vor efectua astfel:

  • Pentru plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii la cursul de schimb de 4.7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/3 din 01.10.2019;
  • Pentru măsurile delegate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la cursul de schimb de 4.6635 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.1/06 din 03.01.2019;
  • *Pentru ajutoarelor de stat sumele aferente sunt calculate la un curs de schimb de 4,7 lei/euro.

Pentru declaraţiile de cheltuieli FEGA transmise către Comisia Europeană, aferente perioadei 16.10.2019 – 28.02.2020, reprezentând plăţile efectuate fermierilor pentru Campania 2019 și Măsuri de piață, comerţ exterior și promovarea produselor agricole, Comisia Europeană a rambursat României, în perioada ianuarie – aprilie 2020 suma de 1,73 miliarde euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.