
Condiții greu de imaginat pentru transportul public din Constanța, surprinse marți dimineață, în jurul orei 7:30, pe linia 13 CT BUS. Imaginile realizate de călători arată autobuze arhipline, în care oamenii sunt înghesuiți la maximum, fără posibilitatea reală de a urca sau coborî în siguranță.
„Stau ca sardelele în conservă. Nu ai loc să te miști, nu poți intra sau ieși din autobuz”, spun călătorii revoltați.
O constănțeancă povestește că drumul copilului ei spre școală a devenit un calvar zilnic: „A făcut o oră din km 4-5 până la Școala 23. Așa e în fiecare zi.”
Autobuz defect, uși deschise, poliția la fața locului
Situația a fost agravată de faptul că autobuzul era, potrivit martorilor, defect. Vehiculul ar fi circulat foarte încet, cu ușile deschise, punând în pericol siguranța călătorilor. La fața locului a intervenit Poliția, iar șoferul a fost amendat.
Călătorii spun însă că vina nu poate fi pusă exclusiv pe conducătorul auto, ci pe lipsa de capacitate a sistemului de transport public de a face față fluxului mare de pasageri, mai ales la orele de vârf.
Contradicție între realitate și discursul oficial
Toate aceste scene se petrec în timp ce autoritățile locale le cer constănțenilor să renunțe la mașinile personale și să folosească transportul public, în numele reducerii traficului și al protejării mediului.
Realitatea din autobuzele CT BUS ridică însă o întrebare esențială: Cum pot fi convinși oamenii să lase mașina acasă, când transportul public este supraaglomerat, imprevizibil și, uneori, nesigur?
Până la investiții reale în suplimentarea parcului auto, creșterea frecvenței curselor și asigurarea unor condiții decente de transport, mesajul autorităților riscă să rămână doar un slogan, contrazis zilnic de experiența călătorilor din Constanța.
COMPLETARE: Șoferul CT BUS a fost amendat.
Recomandare: Constanța, în faliment: primăria a cerut CT BUS să taie din curse




In sezonul rece, care este si sezonul preferat al gripei (in diversele ei variante) stai si te intrebi daca sa iei autoturismul ( si sa stai destul de mult in trafic), sau sa iei un autobuz cu un melanj de virusuri imprastiat darnic de calatori, avand multe sanse sa bolesti acasa o saptamana sau 7 zile(!). Merita? Pe de alta parte sunt multi calatori care se stiu raciti, gripati si nu poarta o masca sa-i protejeze pe ceilalti, dar asta este alta poveste.