Aici sunt banii dumneavoastră: primarul Constanței vrea să modifice modul în care cheltuie împrumutul de 253 milioane lei

salarii-primaria-constanta

În februarie 2023, primarul Vergil Chițac le spunea consilierilor locali că municipiul trebuie să se împrumute pentru a continua investițiile din oraș. Suma era imensă: 253.918.000 de lei. Banii îi vor plăti și copiii noștri, pentru că împrumutul – care a fost votat de PSD și PNL – se întinde pe 13 ani.

Primarul le propune consilierilor, care se vor întruni în ședință pe 28 februarie, online, să schimbe modul în care sunt cheltuiți banii.

„Având în vedere stadiul contractelor de execuție pentru proiectele de investiții, se constată oportunitatea și necesitatea modificării listei proiectelor, în conformitate cu prioritățile municipiului Constanța. Astfel, pentru unele obiective de investiții se suplimentează suma din împrumut – obiectivele de investiții nr. 4, 6, 7 și 11. Sumele necesare proiectelor menționate anterior vor fi deduse din suma alocată obiectivelor de investiții cu nr. 2, 3, 12, 14 și 15.”, se arată într-un proiect de hotărâre.

Astfel, vor primi mai puțini bani proiectele de mobilitate urbană și mai mulți incubatorul de afaceri, reabilitarea Teatrului de Stat (un plus de 10 milioane lei), reabilitarea Liceului Decebal, proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” (plus 12 milioane lei).

Nr.Denumire obiectiv de investițiiValoare împrumut H.C.L. nr. 41/2023 modificat prin H.C.L. nr. 427/2023 și H.C.L. nr. 154/2024 (lei)Valoare împrumut modificat (lei)
1Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida, Constanța235.421,99235.421,99
2Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia4.070.516,003.365.584,34
3Creșterea eficientei energetice a imobilului Liceul Teoretic Traian, Constanța5.000.000,004.773.702,57
4Incubator de afaceri Constanța2.751.159,5818.277.027,13
5Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, Constanța123.190,04123.190,04
6Creșterea eficientei energetice a imobilului Teatrul de Stat, Constanța7.123.778,7517.327.030,48
7Creșterea eficientei energetice a imobilului Liceul Teoretic Decebal, Constanța5.625.349,857.130.289,68
8Reabilitare rețelelor termice primare/transport a energiei termice din municipiul Constanța – Etapa 220.387.099,6020.387.099,60
9Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța etapa III6.800.000,006.800.000,00
10Creare spital modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-1922.026.921,1522.026.921,15
11Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța10.000.000,0022.346.269,59
12Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd. I.C. Brătianu – Șoseaua Mangaliei5.759.146,114.513.109,21
14„Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou”30.387.506,815.000.000,00
15Surse de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență131.203.769,28119.188.263,38
TOTAL251.493.859,16251.493.859,16

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

6 comentarii la “Aici sunt banii dumneavoastră: primarul Constanței vrea să modifice modul în care cheltuie împrumutul de 253 milioane lei

  1. Vouă va plac pavele de pe trotuare care sunt din trei modele diferite în același loc?
    Vezi zona de la intersecția liceului Ovidius!

  2. In orașul Constanța, dl primar nu a fost capabil să anvelopeze niciun bloc. Au fost bani pentru reabilitarea energetică dar probabil echipa cu care lucrează este incapabilă să acceseze fonduri europene. Orașul arată groaznic in schimb avem sute de trandafiri pe B-dul Mamaia plantați anul trecut.

  3. Este vorba de interese. Nu au interese de a investi sau accesa bani ce nu pot fi furați. În schimb cumpărarea trandafirilor și a pavelelor, se pot face la prețuri de x ori mai mari, cu firme de casă, care împart restul. Despre ce vorbim?! Este mafie pe față.

  4. Modificarile aduse, denotă, cel puțin în cazul obiectivelor 4,6 și 11, ori erori crase ale fundamentării calculelor proiectelor, ori o pregătire a sifonarii banilor pentru acestea.
    Este lipsa de profesionalism și de respect față de concetățeni. Este inadmisibil să accesezi credite, fara un fundament serios al proiectelor și al priorităților!
    Constanta este un oras perdant în privința
    managerierii urbei!

  5. Mi am spus și eu de câteva ori părerea despre edilul nostru, care habar nu are cum să folosească banii noștri și pe cei împrumutați.Ne mai aplică alte taxe și impozite aberante de ne a adus, la sapă de lemn.Toti cei care lucrează în primărie au impresia că l au apucat pe Dumnezeu de picior,au o atitudine de stăpâni,prin felul arogant și de multă suficientă de îți vine să le tragi palme.Sa ne țină Dumnezeu sănătoși, că ăștia ne au pus pielea la saramura.La revedere!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Programul întreruperilor de curent în județul Constanța: ce trebuie să știi pentru 24-28 februarie 2025

sâm feb. 22 , 2025
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate în județul Constanța pentru săptămâna 24-28 februarie 2025, afectând mai multe localități și zone din municipiu. De la lucrări esențiale de mentenanță la modernizări ale rețelei, află cum și când vor fi influențate activitățile tale zilnice – iată programul complet! Luni, 24 februarie 2025Constanța, […]