Alegeri prezidențiale. Dosar penal la Ciobanu pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Bola și echipa PNL, în prim plan. „În fundal se poate vedea domnul primar, înconjurat de acoliții săi, peste drum de secția de votare!”, spune acesta (foto: Facebook, Bogdan Bola)

IPJ Constanța a întocmit un dosar penal în comuna Ciobanu, azi, la alegerile prezidențiale.

„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor.”, a precizat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Mai multe persoane au sesizat, azi, că primarul localității stătea în apropierea secției de votare și vorbea cu oamenii care intrau la vot.

„Primarul PSD Tudorel Gurgu, împreună cu vreo zece persoane, fix în fața secției de votare staționau, salutând și îndrumând “prietenește” localnicii la vot. Evident, se încalcă legea, dar nici asta nu e ceva nou în “Republica Gurgu”….”, a spus, pe pagina de Facebook, liberalul Bogdan Bola, azi.

O reclamație referitoare la aceste aspecte a făcut, oficial, președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

PNL, victorie zdrobitoare în Constanța

Sun Nov 10 , 2019
PNL și Klaus Iohannis au reușit o victorie zdrobitoare în primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit numărătorii paralele efectuate de USR Constanța, rezultatele finale în județ sunt următoarele: Klaus Iohannis: 39,38% Viorica Dăncilă: 19,88% Dan Barna: 15,49% Mircea Diaconu: 9,54% În numărătoarea paralelă au fost luați în calcul numai primii […]