Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius au încântat Constanța

Eveniment de excepție în Constanța. Alexandru Tomescu a susținut primul concert din cadrul turneului Stradivarius 2004. Din vioara Stradivarius, suitele lui Bach au încântat spectatorii care au umplut până la refuz Biserica Sfântul Anton de Padova.

„Constanța este un loc special pentru mine. Aici am debutat ca solist al orchestrei simfonice – moment pe care nu o să-l uit niciodată. Am revenit de multe ori, în concerte și bineînțeles în vacanțe.”, a spus Alexandru Tomescu.

Violonistul a spus că biserica este locul cel mai potrivit pentru a-l interpreta pe Bach, care obișnuia să cânte în catedrale la instrumentul despre care recunoaște că este mai complex decât vioara: orga. „Scopul suprem și rațiunea finală a muzicii trebuie să fie gloria lui Dumnezeu și recrearea minții.”, spunea acesta.

„6 Suite pentru Violoncel de J.S.Bach, Transcripţie pentru Vioară de Werner Icking: o minune muzicală.
Cele şase splendide Suite pentru violoncel au fost redescoperite şi au devenit celebre abia când renumitul violoncelist spaniol Pablo Casals (pe atunci doar un wunderkind al muzicii în vârstă de 12 ani) le-a găsit din întâmplare Intr-un anticariat din Barcelona în 1890. Ulterior el le-a Inregistrat,i’n 1936, tranformându-le tritr-o veritabilă Biblie a repertoriului pentru violoncel. Astăzi este cea mai cunoscută şi iubită partitură pentru acest instrument. Create aproximativ în perioada 1717 — 1723, suitele sunt o dovadă a virtuozităţii compozitorului şi a înţelegerii profunde a violoncelului ca instrument solo, sunt capodopere de neegalat în lumea muzicii clasice. Armoniile lor complicate, pasajele de virtuozitate şi profunzimea emoţională au captivat publicul de secole. Fiecare suită este compusă din mai multe mişcări, prezentând gama, expresia şi strălucirea tehnică a instrumentului. O călătorie captivantă din punct de vedere emoţional, de la Preludiul de deschidere până la Giga finală, evocând o serie de sentimente, de la introspecţie şi melancolie la bucurie şi triumf“ – se arată în prezentarea de pe pagina oficială a turneului. .

Pentru că biserica din Constanța a fost plină, mulți oameni au ascultat concertul din fața acesteia, de pe stradă.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Impozitul pe spectacole se achită lunar, până la data de 10, inclusiv

mie iun. 26 , 2024
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează organizatorii de manifestări artistice, competiţii sportive sau alte activităţi distractive, că impozitul pe spectacole se achită lunar până la data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul, dată până la care se depune şi declarația „Decont […]