Algerienii care au au ajuns ilegal în Portul Constanța au fugit de pe navă

Nava pe care au fost descoperiți transfugii, acostată în Portul Constanța

Algerienii care au au ajuns ilegal în Portul Constanța au fugit de pe navă, deși erau păziți. Cinci au fost găsiți, unul e în continuare căutat

În data de 21.11.2019, în jurul orei 03.10, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați la supravegherea navei NORDIC Barents, sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, au fost anunțați de către un membru de echipaj despre faptul că cei șase pasageri clandestini de la bordul navei nu se mai află în încăperea în care erau cazaţi.

Imediat, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra navei și au alertat autoritățile locale și firmele de pază care își desfășoară activitatea în incinta Portului Constanța.

„Menţionăm că, în permanenţă un echipaj al Poliţiei de Frontieră a supravegheat nava la scara acesteia, cu verificări constante ale încăperii în care aceştia se aflau, ultima verificare fiind efectuată în jurul orei 02.30, când nu au fost constatate nereguli.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Sunt efectuate activități de căutare a celor șase cetăţeni algerieni, în cooperare cu structurile I.P.J. si I.J.J. Constanta, până în prezent fiind găsiți cinci dintre aceștia. Au fost depistați pe raza comunei Murfatlar.

Totodată, sunt derulate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate și identificarea persoanelor implicate, în cauză existând suspiciuni privind complicitatea echipajului navei în săvârşirea faptei de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Nava pe care se afla urma să plece în China, iar autoritățile din România au decis să-i lase în mâna comandantului, pe care l-au și amendat, de altfel.

Reamintim că, săptămâna trecută, algerienii au dat foc unei saltele din cabină. Detalii mai jos.

COMPLETARE ora 10.47 Deși inițial Garda de Coastă a anunțat că 5 algerieni au fost capturați, reprezentanții instituției au revenit și au spus că numai 4 au fost prinși. Ceilalți doi sunt căutați și la această oră. Cei patru au fost găsiți pe câmp, între Valu Traian și Murfatlar.

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.