„Alinturi” în coaliție: „Remus Negoi e un marțafoi”, spune Felicia Ovanesian. „Țățisme”, răspunde acesta

Ce atribuții și ce salariu are city managerul municipiului Constanța, Felicia Nadina Ovanesian DOCUMENT

Ce se întâmplă acum în coaliție de guvernare locală din Constanța a depășit limitele a ceea ce înseamnă administrație. Ba chiar și limitele unei exprimări civilizate.

Recent, city managerul Felicia Ovanesian l-a numit „marțafoi” pe Remus Negoi, senator USR.

Marațafoi înseamnă „om de nimic, om fără căpătâi, vagabond, golan, netrebnic; secătură.”

„USR Constanta a solicitat in mod direct Domnului Primar sa ia masuri impotriva iesirilor lipiste de decenta si de etica morala ale unor functionari publici din subordine care se manifesta ca veritabili oameni politici in spatiul public. Intelegem ca acestei solicitati inca nu i s-a dat curs.”, a declarat Dumitru Caragheorghe, președinte Organizația Județeană USR Constanța.

Tot recent, Horia Constantinescu l-a acuzat pe viceprimarul Florin Cocargeanu (și pe parlamentarul AUR Focșa) că plătește anumite persoane pentru a-l denigra.

În aceste condiții, zilele acestei coaliții ar trebui să fie numărate.

COMPLETARE. Iată cum răspunde Remus Negoi.

remus negoi
Remus Negoi, președinte USR Constanța. Foto: Constanța 100%

„Pentru că nu urmăresc pagini sau grupuri de țățisme, mi s-a atras atenția că mi s-au adresat nişte invective de către o aşa-zisă personalitate locală. Pentru că, de obicei, nu intru în polemici cu astfel de personaje, totuşi explic celor care îi tolerează permanentele derapaje acestei relativ proaspăt-mucegăită-numită (NU aleasă de cetățeni) în anturajul primarului.

Personajul respectiv, de la care nu am pretenții nici de bun simț, nici de competență, a împuşcat mai mulți iepuri deodată:

1. A dat dovadă de analfabetism al bunei creşteri, lipsindu-i cei 7 ani de acasă, jignind ca cei care stau călare pe navetele goale de bere, cu PET-ul în mână.

2. A dat dovadă de analfabetism administrativ, pentru că un parlamentar poate face orice demers către un minister. Pe orice temă. Bineînțeles că în colaborare cu o entitate locală sau județeană, atunci când e cazul. Bineînțeles că un demers nu e luat acasă de cineva şi dormit sub pernă cu el.

E la mintea cocoşului/găinii…

Fără a pierde prea mult timp cu astfel de personaje, mirările mele sunt:

– de ce nu se delimitează primarul de astfel de toxicități, care nu au nicio treabă cu nimic?

– de ce nu există o poziție tranşantă a conducerii locale a partidului cu care suntem în alianță, față de derapajele incalificabile ale acestor personaje, la micimea caracterului cărora nu pot coborî, pentru a le răspunde?

Să cred că voi primi răspunsuri?…”

COMPLETARE 2 Am solicitat un drept la replică și viceprimarului USR Florin Cocargeanu referitor la acuzațiile care i-au fost aduse.

„Eu nu înțeleg ce trebuie sa dezmint. Nu ma uit la live-urile lui Horia Constantinescu. In plus, acum nu o sa ma apuc sa ii comentez toate declarațiile. Știți ca nu fac asta. Dacă este vorba despre plătit presa, dumneavoastră știți foarte bine dacă fac sau nu asta sau dacă vreodată v-am cerut sa scrieți ceva despre mine. Am fost cel care de-a lungul timpului am intermediat contractele între dumneavoastră și filiala USR, dar niciodată nu am cerut sa se scrie ceva pozitiv despre mine, sa nu fiu criticat sau sa cer atacuri împotriva adversarilor noștri. Nici nu o sa o fac vreodată.”, a spus Florin Cocargeanu, la solicitarea Constanța 100%.

Vă recomandăm și:

USR și paradoxul lui Epicur

USR Constanța visează parcuri tehnologice pe care nici China n-a fost în stare să le construiască

Domnule Negoi, dați-i afară pe cei care vă sfătuiesc cum să comunicați


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Un comentariu

  • Ce rol administrativ are aceasta doamna intr-un oras condus de un primar care are sub el un viceprimar ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.