Am vrut să parchez în fața Primăriei Constanța, dar nu eram pe listă

parcare-primaria-constanta-2

În zona centrală a orașului Constanța găsești acum mai greu un loc de parcare decât înainte de aplicarea regulamentului, când totul era la liber. Explicația este simplă: toate locurile de lângă instanțe au fost închiriate de magistrați și avocați (cu 1 leu pe oră). Pe timpul zilei, n-ai voie.

Zilele trecute, pe la amiază, după ce am ocolit de trei ori zona, mi-a venit ideea salvatoare. Îmi spusese primarul Constanței, în decembrie 2020, că barierele de la parcarea primăriei stau ridicate și că oricine poate staționa acolo.

Fac dreapta de pe Tomis ajung în fața primăriei și văd câteva locuri chiar în față. Acolo unde își lăsau mașinile Radu Mazăre și Decebal Făgădău. Am încercat să intru însă în parcarea din dreapta, nu chiar cea din față. Surpriză: bariera era pusă.

Atunci am aflat că, de fapt, ce a spus primarul în decembrie 2020 nu se mai adeverește în noiembrie 2021. Nu-și pot lăsa mașina în parcarea din fața primăriei sau în cea de lângă, dinspre bulevardul Ferdinand, decât anumite persoane. Vă vine să credeți sau nu, există o listă, pe care a avizat-o conducerea primăriei, cu cei care au voie să intre. Pe primele trei poziții sunt, în ordine: Vergil Chițac, Felicia Ovanesian (city manager), Doru Iordache (consilier personal la primarului).

Primii doi au locuri rezervate, chiar în fața clădirii. Sunt locurile pe care le ocupa și foștii primari.

E drept, am găsit parcarea din dreapta, despre care vorbesc, cu bariera ridicată, seara târziu, după terminarea programului în primărie.

„Bariera nu se mai dă jos! Nu se mai blochează.”, a spus primarul, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV. „Nu vreau să o desființez în momentul acesta, dar am dat ordin să o țină deschisă tot timpul. Spre deosebire de perioada aceea a domnului Bolojan, noi nu avem în momentul de față un regulament al parcărilor. Lucrăm la el.”, a spus Vergil Chițac, în decembrie 2020.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Constanța și 5 localități, fără apă. 120 de angajați RAJA lucrează non stop FOTO VIDEO

joi nov. 18 , 2021
La ora actuală, lucrările de modernizare de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța decurg conform programului, a anunțat RAJA. Pentru realizarea acestora au fost deschise numai în incinta stației 7 puncte de lucru și sunt implicați peste 120 de lucrători. Echipele de intervenție, dotate cu […]

V-ar putea interesa și: