Ambasadoarea SUA a oferit alimente creștinilor și musulmanilor din satul Tătaru

Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, și colegii săi s-au alăturat ieri Muftiului Iusuf Muurat pentru a distribui alimente locuitorilor din satul Tătaru, județul Constanța.

Satul găzduiește atât familii musulmane, cât și creștine, iar în cadrul evenimentului au fost donate alimente pentru ambele comunități.

„Pe măsură ce ne apropiem de Paște și sărbătorim Ramadanul, este important să apreciem comunitățile și oamenii care se unesc pentru a-i sprijini pe ceilalți. Câmpul din apropierea geamiei din Tătaru s-a transformat într-un centru de adunare a comunității, în timp ce ambasadoarea Kavalec, alături de Muftiul Iusuf Muurat și echipa Muftiatul Cultului Musulman din România din România, au distribuit cutii cu alimente oamenilor din sat. Ambasadoarea și colegii din partea ambasadei au avut de asemenea ocazia să se întâlnească și să discute cu membrii comunității.”, au declarat reprezentanții ambasadei.

Sursă foto: Muftiatul Cultului Musulman din România


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Anomalii climatice. Experții spun că lumea intră pe un teritoriu necunoscut

mar apr. 9 , 2024
Temperaturile la nivel global au atins un nou maxim istoric în martie 2024. A fost al zecelea record lunar consecutiv. Experții climatici sunt îngrijorați că încălzirea globală ar putea accelera, informează Mediafax. Datele publicate de Copernicus Climate Change Service arată că temperaturile de la suprafața globului în martie au fost […]

V-ar putea interesa și: