Amendat cu 1.000 de lei pentru că a făcut grătar. Ce sancțiuni a mai aplicat Poliția Locală Constanța

În data de 10.08.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța, dar și pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos.

În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 274 amenzi contravenționale în valoare totală de 60.410 lei.
Faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă, sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 36 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 73 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș și în Stațiunea Mamaia;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 58 fapte antisociale legate de menținerea curățeniei;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 13 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit desfășurate pe plajă, dar și în perimetrul pietelor agroalimentare constănțene ori activități de prestări servicii în locuri neautorizate prin închirierea bunurilor imobile în vederea obținerii unor foloase materiale în mod ilicit. A fost sancționată contravențional cu amenda de 1.000 lei și o persoana care făcea gratar pe domeniul public, in dreptul unui imobil situat pe Str. Înfrățirii din municipiul Constanta. Aceasta a încălcat prevederile Legii 54/2012, a picnicului.
De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a mărfurilor comercializate in condiții igienico sanitare improprii și fără autorizație de proveniența sau comercializare.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.