America Express – Drumul Aurului începe în ianuarie. Doi concurenți sunt din Constanța

Jean Gavril și fratele său în timpul filmărilor

America Express – Drumul Aurului, spectacol care vine în continuarea Asia Express, va debuta la Antena 1 în luna ianuarie 2023. Printre concurenți se numără doi constănțeni, dar și vedete precum Andreea Bălan, Andreea Antonescu și Cătălin Scărlătescu.

America Express va începe din 15 ianuarie, la Antena 1. La fel ca până acum, emisiunea va fi difuzată de duminică până miercuri, duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.

Cel mai probabil, emisiunea va concura cu Survivorul de pe Pro TV, care până cum era difuzat în prima parte a săptămânii. 

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung şi-n lat, sezonul 5 schimbă continentul şi se mută în America.

Au filmat în Mexic, Guatemala și Columbia

Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala şi Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care porneşte pe acest traseu, anunţă postul.

„Locurile noi vin şi cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, aşa cum vor descoperi şi telespectatorii, poveştile despre America Centrală şi de Sud nu sunt doar un mit. Misiunile pe care concurenţii trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt şi ele adaptate culturii locale şi zonelor prin care aceştia vor ajunge. Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni şamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiţionale mai puţin apetisante, au participat la lucha libre sau au „savurat” picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experienţele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar şi situaţii pline de umor şi locuri absolut senzaţionale”, anunţă Antena 1.

Oase şi Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile şi ineditul lor. 

Andreea Antonescu și Andreea Bălan, două dintre participante la America Express
Andreea Antonescu și Andreea Bălan, două dintre participante la America Express

Printre concurenți să numără și doi constănțeni: cântărețul Jean Gavril și fratele său, Dinu.

Concurenţii America Express 2023

  • Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, actriţa Doina Teodoru,
  • Puya şi soţia lui, Melinda,
  • Andreea Antonescu şi Andreea Bălan,
  • Cătălin Bordea şi Nelu Cortea,
  • stilistul Ovidiu Buta şi directorul artistic Joaquin Bonilla,
  • Jean Gavril şi fratele lui Dinu,
  • cântăreaţa Bruja şi prietenul ei, Pufeh,
  • gimnastele Larisa Iordache şi Diana Bulimar,
  • Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de conţinut din mediul on-line, şi mama ei, Mihaela.

Primele declarații

Iată ce mărturisiri au făcut Jean Gavril și Dinu, în Jurnal de America Express:

„Noi am ales America Express ca să ne testăm relația noastră de frați. Vrem să ne distrăm și ne place foarte mult aventura. Nu vă doresc să simțiți foamea și senzația că n-ai unde să dormi și că o să ajungi pe străzi. Ne-am uitat la toate sezoanele de Asia. Gândește-te că mergem în țară la Pablo Escobar. Știi care mi se pare diferența între la noi și aici? Băieții răi aici chiar te omoară. La noi maxim te jefuiesc, te sperie. Aici ăștia nu stau la discuții. N-am niciun fel de fobie, îmi place să mănânc orice, suntem cu adrenalină zi de zi și nici foame nu mai simțim. Viața trebuie trăită. Prea multe planuri strică”, a spus Jean Gavril.

„Nu ne așteptam să fie așa greu”, a spus Dinu.

Absolvent de Mircea, student la Arhitectură

Jean Florin Gavrilă (n. 21 noiembrie 1993 , Constanța, România), cunoscut sub numele de scenă Jean Gavril, este un cântăreț și compozitor de muzică pop-rock și rock alternativ. Și-a început cariera muzicală la casa de discuri Roton, cu piesa „Nebun de legat”, în 2014. Tatăl său este Florin Gavrilă, fost vicepreședinte al PDL Constanța și fost consilier județean din partea aceluiași partid. A fost o perioadă scurtă și consilier municipal din partea PNL.

Tatăl lui Jean Gavril a studiat vioara și a cântat în corul armatei, iar mama sa este în curs de a deveni profesor de pian. Părinții i-au susținut întotdeauna pasiunea pentru muzică, fiind prezenți la numeroase concerte încă de la început. Chitara a fost începutul pentru Jean, iar ulterior, în școala generală, și-a descoperit vocea, când s-a alăturat corului școlii, unde a fost solist. În liceu, Jean a fost invitat să fie solist în ceea ce urma să fie una dintre cele mai de succes trupe de cover din Constanța, trupă alături de care a susținut peste 100 de concerte pe plan local.

Jean Gavril și-a terminat studiile la Colegiul „Mircea cel Bătrân” din Constanța și ulterior și-a îndreptat atenția spre arhitectură, fiind admis la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București. De-a lungul carierei sale, Jean a urcat pe scene importante din România, fiind invitat să cânte la festivaluri și a susținut concerte în unele dintre cele mai populare cluburi.

Muzica lui Jean s-a auzit și în filmul „Oh, Ramona!”. În februarie 2019, Jean Gavril și Geneva au lansat piesa cu același nume, extrasă de pe coloana sonoră a filmului regizat de Cristina Iacob.

Mai multe detalii despre spectacol puteți citi AICI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Vom plăti facturile de curent la greci? S-a semnat un acord pentru posibila preluare a ENEL

joi dec. 15 , 2022
ENEL, care activează și în Dobrogea, și-a anunțat plecarea din România. Cea mai mare companie de energie electrică din Grecia, Public Power Corp (PPC), a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană pentru posibila achiziţie a activelor acesteia din România, a anunţat miercuri PPC, transmite Reuters. În timpul discuţiilor […]

V-ar putea interesa și: