ANAF îi verifică pe românii care au făcut profit din criptomonede

Bitcoin a atins cea mai mare valoare din istorie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică veniturile obţinute din tranzacţionarea criptomonedelor, a anunţat miercuri instituţia.

Conform sursei citate, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au iniţiat controale pentru verificarea veniturilor obţinute în perioada 2016 – 2021 din tranzacţionarea criptomonedelor prin intermediul unor diferite platforme descentralizate, precum Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX ş.a.

Într-o primă etapă, au fost identificate venituri de peste 131 milioane de euro obţinute de 63 de cetăţeni români. Până în prezent, inspectorii DGAF au identificat circa 48,67 milioane euro omişi de la declarare, parţial sau integral.

Până în prezent, pentru recuperarea obligaţiilor fiscale nedeclarate au fost emise decizii de impunere pentru o sumă totală de aproape 2,10 milioane euro.

„Trebuie menţionat că, în aceeaşi măsură, au fost identificate şi venituri de circa 15 milioane euro obţinute din tranzacţionarea criptomonedelor, care au fost declarate integral, pentru care au fost achitate impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit ANAF, inspectorii antifraudă fiscală vor continua să verifice veniturile obţinute din activităţi specifice, precum minarea sau tranzacţionarea criptomonedelor sau tokenurilor non-fungibile, pentru asigurarea creşterii gradului de fiscalizare şi a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală recomandă tuturor celor care desfăşoară sau intenţionează să înceapă o astfel de activitate să se asigure că declară şi achită toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat. 

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Ordonanța privind amânarea plății ratelor a fost aprobată, dar cine apelează la ea va plăti mai mult

Wed Jun 29 , 2022
Ordonanţa de urgenţă prin care persoanele fizice şi juridice pot amâna plata ratelor a fost aprobată în şedinţa de Guvern, a anunţat miercuri Adrian Câciu. Acesta a explicat însă că cine va apela la această măsură va plăti mai mult, pentru că „orice amânare înseamnă că la final vei plăti […]