ANAF începe acțiunea „Demetra”

Merele ceruite criticate de șeful Protecției Consumatorilor Constanța

ANAF a anunțat că începe acțiunea „Demetra”, în cadrul căreia se vor verifica importurilor de legume și fructe.

„Din dispoziția lui Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, și a Mihaelei Triculescu, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) și inspectorii Direcției Generale a Vămilor (DGV) demarează la nivel național acțiunea ”Demetra” în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Inspectorii antifraudă vor controla achizițiile intracomunitare și importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei și rețelele de vânzare en-gros și en-detail ale acestor produse.”, a anunțat ANAF, printr-un comunicat de presă.

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii antifraudă verifică în detaliu toate etapele ciclului de comercializare a legumelor și fructelor până la vânzarea către consumatorul final, cu precădere în legătură cu legalitatea achizițiilor intracomunitare și importurilor, corectitudinea actelor de proveniență și de însoțire a produselor, corespondența cu realitatea a facturilor, chitanțelor și bonurilor fiscale.

Decizia ANAF vine la numai câteva ore după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit din nou despre standarde duble în ceea ce privește legumele și fructele și a cerut controale din partea instituțiilor care verifică importurile de astfel de produse.

„Am auzit – şi pe bună dreptate cei de la hipermarketuri vin şi controlează tot lanţul de producţie, de la solar, până când ajunge roşia pe raft. Dar întrebarea mea este: TIR-urile care vin de afară sunt controlate la fel, de la origine până ajung pe raft, pe masa românilor? Toată lumea se plânge de calitatea proastă şi de faptul că nu sunt sănătoase”, a spus Dragnea, aflat în vizită la Colibaşi împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Digi 24.

„Eu le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar-Veterinară, celor de la Protecţia Consumatorului, Antifrauda şi Vămile. Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuşi să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume şi fructe, dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fructă, fiecare fruct, fiecare legumă care intră în România să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit”, a spus el.

„Trebuie să încercăm să reuşim să nu mai existe în România acest standard dublu, şi anume roşiile bune se păstrează pentru ţările din vest, iar în România vin roşii proaste şi nesănătoase şi e valabil pentru orice legumă, e valabil pentru orice fruct care intră în această ţară. Interesul nostru este ca românii să aibă pe masă fructe şi legume sănătoase, pentru că românii merită mai mult şi pentru asta o să facem absolut tot ce este necesar cu cei care sunt în funcţie acuma sau cu ceilalţi care vor veni după ei dacă cei care sunt în funcţie acuma nu înţeleg care este uriaşa responsabilitate la care s-au angajat atunci când au fost propuşi, numiţi în funcţiile respective”, a spus Liviu Dragnea.

În urmă cu câteva zile, președintele Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, atrăgea atenția asupra merelor ceruite din magazine.

„Cantitatea “infima” de ceruri care protejeaza fructul, strict in interesul economic al comerciantului, nu se stie cu ce poate fi inlaturata definitiv! Spalare?! Cu siguranta nu, din moment ce ploaia nu poate! Curatarea cojii?! Fara discutie ca nu, din moment ce intra in fruct intr-o proportie nedeterminata! De ce sa consumam mere ceruite excesiv?! Poate pentru rolul de lumanare aromata!
Consumati responsabil!”, a declarat acesta.

Demetra era în mitologia greacă zeița agriculturii,[ fiind adesea reprezentată cu grâne sau o torță, printre altele. Semnificația numelui acesteia pare să se tragă dintr-un cuvânt pentru „mamă”, dar orice altă semnificație este disputată. Se presupune că aceasta a fost venerată încă din 1200-1400 î.Hr. În alte reprezentări este venerată ca Demetra Thesmosforia „cea care dă legi” și în conjuncție cu fiica ei, Persefona, are un rol matern].

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.