Anca Dragu, președintele Senatului, februarie: „Nu susțin pașaportul covid”. Martie: „Este exact un bilet către libertate”

anca dragu

Anca Dragu, președintele Senatului, membru PLUS, a făcut o piruetă de 180 de grade referitor la pașaportul de vaccinare. Dacă pe 28 februarie critica demersul și spune că nu îl susține, pe 22 martie îl laudă și spune că este „un bilet către libertate”. În această perioadă, Comisia Europeană s-a exprimat, prin președintele ei, pentru un certificat digitale de vaccinare (comisia se ferește să-i spună pașaport).

„Nu cred că vom trece la acest paşaport COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a declarat Anca Dragu, pe 28 februarie , într-o intervenţie la Antena 3.

Ea a subliniat că fiecare persoană este responsabilă, iar „această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm”.

„Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final. De fapt, asta este miza în toată această discuţie economică, în ce măsură vom scăpa rapid de pandemie, până după jumătatea anului, să zicem că avem un număr însemnat de populaţie deja vaccinat, şi în România şi în alte ţări europene, astfel încât activitatea economică să îşi reia cursul normal”, a precizat preşedintele Senatului, subliniind că ea, personal, nu este de acord cu introducerea paşaportului COVID.

Pe 22 martie, președintele Senatului spunea că certificatul digital de vaccinare, proiect propus de Comisia Europeană, reprezintă „un bilet” către revenirea la viaţa de dinainte de pandemia de COVID-19.

„Noi considerăm că este exact un bilet către o libertate, către revenirea la viaţa de dinainte de pandemie. Nu. Nu este o discriminare, tocmai pentru că oferă oamenilor posibilitatea să aleagă modalitatea prin care arată că nu sunt infectaţi cu acest virus şi ca atare îşi pot continua activitatea sau concediul aşa cum şi-au dorit. Acest certificat este foarte important pentru muncitorii care lucrează în diferite ţări din Uniunea Europeană, pentru turism, pentru companii aviatice. Deci, eu cred că ne apropie de viaţa de dinainte de pandemie”, a afirmat Dragu.

Vă recomandăm și:

Alianță USR PLUS – PSD la Administrația Canalelor Navigabile, companie de stat unde directorul câștigă de două ori mai mult decât președintele României, aflată în subordinea unui ministru USR

O persoană plecată de 21 din România, care locuiește în Franța și lucra pentru o companie din Olanda, numită de USR PLUS șefă la Autoritatea de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

Cum minte PLUS Constanța referitor la regulamentul parcărilor VIDEO


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cristina Dumitrache, PSD: „Este momentul să adunăm cioburile și să începem reconstrucția educației naționale”

lun mart. 22 , 2021
Astăzi, 22 martie, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a fost un punct cu privire la aprobarea OUG 84/2019 pentru completarea articolului 201 din Legea educației naționale nr. 1/2011. „Printre multele vulnerabilități sistemice pe care pandemia COVID-19 le-a adus la lumină, educația națională ocupă un loc special.”, a declarat […]
Cristina Dumitrache, PSD: „Este momentul să adunăm cioburile și să începem reconstrucția educației naționale”

V-ar putea interesa și: