Anca Nedea: „Neversea rămâne un eveniment foarte important în Constanța și scoate în evidență nevoia destinației de a avea mai multe evenimente și în stațiunea Mamaia”

Peste 260.000 de participanți s-au înregistrat în ultimele 4 zile la Festivalul Neversea, organizat în perioada 07-10 iulie 2022, pe plaja Modern din Constanța. Cei mai mulți dintre ei au căutat alternative ieftine de cazare, astfel că apartamentele și casele din orașul Constanța au fost preferatele tinerilor.

„Festivalul Neversea a avut impact pozitiv mai ales în Constanța, în Zona Peninsulară, unde agenții economici, membri ai Organizației Patronale Mamaia-Constanța au simțit un flux crescut de clienți în cele 4 zile în care a fost organizat evenimentul.

Pe de altă parte, însă, hotelierii din stațiunea Mamaia nu au resimțit în mod semnificativ un aflux crescut de turiști.

Participanții la Festivalul Neversea aleg să închirieze apartamente în zona evenimentului și sunt cu preponderență tineri. De altfel, Neversea atrage tineri cu vârste din ce în ce mai mici în destinație și mai puțin persoane cu bugete de călătorii.

Totuși, Festivalul Neversea rămâne un eveniment foarte important în Constanța și scoate în evidență nevoia destinației de a avea mai multe evenimente și în stațiunea Mamaia, create pe profilul turistului de family”., a declarat Anca Nedea-Pavel, director executiv OPMCTA.

Mulți dintre membrii OPMCTA care au hoteluri în Mamaia spun că au avut camere rezervate de turiști români, familii cu copii, în week-end-ul care s-a încheiat.

În aceeași perioadă, hotelierii din stațiune au cazat și oaspeți din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Ungaria și Franța, însă procentul acestora a fost mai mic de 5%.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un bărbat din Iași a murit lovit de tren în Costinești

lun iul. 11 , 2022
Tragedie în Costinești. Pe 11 iulie, în jurul orei 20.00, a avut loc un accident feroviar mortal în gară. La fața locului s-au deplasat următoarele resurse: un SMURD C și o ambulanță Saj C2. Echipele de intervenție nu au putut decât să constate decesul unui bărbat. Este vorba despre un […]
constanta-calcata-de-tren

V-ar putea interesa și: