Angajații DGSAPC au ieșit în stradă, nemulțumiți că s-ar putea să nu-și primească salariile

Sindicatul FAMILIA Constanța din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au protestat astăzi în fața Prefecturii. Instituția se află într-o situația financiară dificilă și oamenii se tem că nu-și vor primi salariile pe luna octombrie.

Conducerea sindicatului a precizat că a participat, împreună cu Ion Caraignat, președintele Cartel Alfa Filiala Constanta, la ședința organizata de conducerea DGASPC Constanta, pentru a discuta problemele financiare cu care se confruntă direcția.

„Conducerea DGASPC Constanta ne-a adus la cunoștință faptul ca la rectificarea bugetara ce a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, Consiliul Județean Constanta nu a primit banii promiși, motiv pentru care se afla in imposibilitatea plății integrale a salariilor pentru luna octombrie. Nici pentru celelalte luni nu sunt speranțe, daca nu se vor primi bani de la Guvern. Inițial conducerea DGASPC a propus acordarea salariilor fără sporuri, lucru care nu a fost agreat de sindicatele prezente la ședință.

Nu se poate lua in calcul neplata contribuțiilor banesti (doamna Ghitulescu Anca a precizat ca asa a facut DGASPC Tulcea- a solicitat eșalonarea la plata) deoarece neplata acestora generează penalități și dobânzi. Directia va solicita precizari Ministerului Finanțelor si ANAF. I s-a spus ca singura solutie de moment este amânarea la plata a unui procent din salarii pentru o perioada de 30 de zile, dar situatia nu se va rezolva, nu sunt bani nici pe lunile noiembriesi decembrie! Am intrebat cat va fi acel procent si dupa efectuarea calculelor am fost informați ca procentul va fi 45% pe 0 perioada de 30 de zile. NU AM FOST DE ACORD cu acest lucru! Argumentele noastre s-au lovit de acelasi raspuns: nu sunt bani, guvernul a taiat 25% din finanțare deoarece nu s-au descentralizat centrele mari si același lucru il va face si anul vitor.”, spune conducerea sindicatului.

Ion Caraignat a propus pichetarea Prefecturii Constanta, deoarece banii vin de la Guvern. Se va solicita pichetarea pe toata saptamana urmand ca, in functie de rezultatul obtinut sa prelungeasca solicitarea sau nu.

„Am solicitat o întâlnire cu președintele CJC, intalnirea a avut loc la orele 15. Dl. Lupu ne-a pus același lucru: nu sunt bani! Lucrurile care nu s-au facut la timp au generat reducerea bugetului cu 25%, iar daca nu de descentralizeaza centrele mari si anul viitor bugetul va fi diminuat cu aceeași suma! DI Caraignat |-a informat ca vom iesi in fata Prefecturii, iar dl Lupu a spus ca va informa toti factorii decidenti de acest lucru si sper ca demersul nostru va aduce bani necesari.”, se arată în documentul sindicatului.

Prefectul Silviu Coșa a stat de vorbă cu protestatarii și a notat problemele acestora, pentru a le transmite mai departe Guvernului.

Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, împreună cu Administratorul Public al judeţului, Gabriel Monea, au avut, pe 18 octombrie, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa și cei ai sindicatelor reprezentative la nivelul direcției, pentru a discuta cu privire la impasul financiar în care se află în prezent această instituţie.

În acest moment, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, se confruntă cu o situaţie financiară delicată, având nevoie, până la finele anului, de suma de 23.924.100 lei, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare a instituţiei.

Preşedintele CJC a precizat că situaţia financiară a fost adusă la cunoştinţa factorilor decizionali guvernamentali şi a Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, prin adresele de înaintare şi fundamentare a solicitărilor de alocări bugetare de la Ministerul Finanţelor, care nu au fost materializate prin repartizări de resurse financiare suficiente.

Pentru a preîntâmpina această situaţie, preşedintele CJC, a dispus eliminarea unor cheltuieli ce pot fi alocate în bugetul anului viitor, pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a instituţiei.

Detalii AICI.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Incidența coronavirusului în județul Constanța a depășit 10 cazuri la mia de locuitori

Mon Oct 25 , 2021
Prefectura Constanța a anunțat, azi, 25 octombrie, că incidența coronavirusului în județul Constanța a ajuna la 10,03 cazuri la mia de locuitori. Ieri fusese de 9,99. Se remarcă o scădere importantă în municipiul Constanța, de la 12,7 la 12,45. Este a doua scădere consecutivă, dar aceasta, față de cea de […]
coronavirus constanța