Angajații Gărzii de Mediu au intrat în grevă pe termen nelimitat

garda mediu grevaPersonalul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) din Constanța și din restul țării au declanșat astăzi, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, acuzând inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului.

”Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se spune într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu.

garda de mediuAngajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel naţional, în vederea aducerii în prim-plan a nemulţumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare.

O altă revendicare a angajaților din sectorul de mediu vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă.

“Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate”, se mai spune în comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.