ANPC: Blue Air a anulat 11.289 de zboruri după ce a încasat banii

horia-constantinescu-blue-air
Horia Constantinescu, președintele ANPC

Pentru o mai exactă informare a publicului, cu privire la rezultatele controalelor efectuate, în ultimele luni, la operatorul economic Blue Air Aviation SA, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) comunică neregulile întâlnite de echipa de control, până la data de 14 iunie 2022, urmând ca, așa cum a anunțat deja, cuantumul amenzii să fie stabilit ulterior, conform prevederilor transpunerii nîn legislația națională a Directivei europene Omnibis, în urma publicării în Monitorul Oficial a procedurii care se aplică în acest caz.

Deși au fost realizate mai multe verificări, cel puțin în anii 2021 și 2022, în urma cărora s-au constatat nereguli similare, iar operatorul aviatic a fost avertizat, consiliat și i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, acesta a recidivat.

Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorității restricțiilor de zbor impuse de pandemia de Covid-19) și până la data de 14 iunie 2022 – când rezultatele cercetărilor au fost aduse la cunoștința reprezentantului companiei -, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei calculate la cursul în lei comunicat de BNR în data de 14.06.2022 al valutelor, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri.

„Menționăm că cele 20 de state totalizează 92% din populația totală a Uniunii și că acestea sunt: Croația, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Austria, Grecia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Danemarca, Spania, Suedia, Finlanda, Germania, Belgia, Franța, Italia, Cipru și România.”, au transmis reprezentanții ANPC.

Echipa de comisari ANPC a lucrat, în tot acest timp, în colaborare cu Centrul European al Consumatorilor România, care a centralizat un număr de 924 de reclamații transfrontaliere referitoare la serviciile operatorului aviatic, primite la nivelul rețelei ECC-Net.

Numărul de anulări de zboruri precizat a vizat rezervări realizate începând cu 30 aprilie 2021 și continuând cu anii 2022 și 2023.

Practic, din situația pusă la dispoziție de către operatorul economic, rezultă că, pentru multe din zborurile planificate, anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea la dispoziție pe piață a ofertei de zbor. Numărul anulărilor este unul foarte mare, iar ceea ce prejudiciază în mod grav interesele economice ale consumatorilor nu se referă doar la valoarea efectivă a acestor bilete, ci și la faptul că, nu de puține ori, consumatorii le achiziționează în scopuri bine stabiliet: vacanțe, concedii, în interes personal, medical și altele, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare aferente serviciilor de cazare, masă, acces obiective turistice, transfer/legături cu alte zboruri.

Astfel echipa de comisari ANPC a constatat că practica operatorului economic de a lansa oferte, de a îndemna către achiziționarea biletelor, în multe cazuri, la un preț avantajos (beneficiind de diverse promoții) pentru consumatori, în condițiile în care aceștia plătesc sumele aferente zborului și, în multe cazuri, după o scurtă perioadă, operatorul economic anulează zborurile, fără a oferi o justificare aferentă anulării, precum și fără a proceda la restituirea contravalorii achitate și a compensațiilor cuvenite în aceste situații este, conform Regulamentului CE 261/2004, considerată a fi o practică comercială incorectă,  contrară cerinţelor diligenţei profesionale.

ATENȚIE! ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situațiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate.

ATENȚIE! ANPC îi avertizează pe consumatori să manifeste atenție sporită la achiziționarea biletelor de avion emise de operatorul economic menționat, pentru a limita potențialul prejudiciu creat în cazul în care situații ca cele descrise mai sus se repetă.

ATENȚIE! ANPC îi avertizează pe consumatori că societățile comerciale care recuperează sumele nerambursate de companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

România cumpără din Norvegia avioane second hand, vechi de 40 de ani

Thu Jun 16 , 2022
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 16 iunie, proiectul de lege pentru realizarea capabilității operationale aeriene de tranzitie prevăzute în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Avioanele au și peste 40 de ani. F16 a avut zborul […]