Aproape 200 de amenzi pentru transportatorii care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu

Polițiștii locali din Constanța au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute, destinate transportului de mărfuri precum și de transport persoane care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale, respectiv aviz de traseu, după caz, conform H.C.L nr. 339/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2024. 

În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au verificat 283 de mijloace de transport și s-au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale.

Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:

  • la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
  • prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom din municipiul Constanța, în numerar;
  • prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
  • online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax.

„Vă rugăm să ne semnalați în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – dispecerat Direcția generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de  mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.”, a anunțat Primăria Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Cocargeanu, USR, despre mandatul de primar al lui Vergil Chițac: „Patru ani de spoială”

vin feb. 23 , 2024
Florin Cocargeanu, președintele Organizației Municipale USR Constanța, a fost invitatul jurnalistului Cristian Hagi în ediția din 23 februarie 2024 a emisiunii „Punctul pe i”, la Tomis TV. Florin Cocargeanu a vorbit despre comasarea alegerilor locale și modul cum influențează acest lucru lupta electorală și șansele USR. Fostul viceprimar al municipiului […]

V-ar putea interesa și: