Aproape toate șantierele de construcții de pe litoralul Mării Negre au probleme grave de mediu. Lista firmelor amendate

98% din șantierele de construcții de pe litoralul Mării Negre, verificate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în cadrul controlului dispus de Comisariatul General, în perioada 21 martie – 18 aprilie 2022, nu respectă legislația de mediu. Cele mai multe probleme sunt legate de gestionarea deșeurilor, lipsa infrastructurii privind prevenirea dispersiei particulelor în suspensie și lipsa evidențelor privind gestiunea deșeurilor.

„În cadrul controlului tematic național dispus de Comisariatul General, privind verificarea modului în care este respectată legislația de mediu, pe șantierele de construcții, s-au desfășurat verificări, în perioada 21.03-18.04.2022 și pe litoralul Mării Negre. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu și cei ai Comisariatului Județean Constanța au efectuat controale la 113 șantiere aplicând: 28 de avertismente, pentru lipsa evidenței gestiunii deșeurilor sau completarea greșită a acestora și 83 de amenzi în cuantum de 1.392.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor și condițiilor din actele de reglementare obținute, din punct de vedere al protecției mediului, precum și pentru neaplicarea măsurilor de protecție a atmosferei”, a declarat Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM.

În fapt, din cele 113 șantiere controlate, 111, reprezentând 98% din total, au avut diferite probleme de legalitate, cu precădere la capitolul gestionarea deșeurilor.

„Când deșeurile sunt depozitate necorespunzător într-o zonă cum este cea de litoral, unde vântul este puternic o mare parte a anului, există riscul ca multe gunoaie să ajungă chiar și în Lacul Siutghiol, care este arie protejată, mai ales că situația cea mai gravă este în zona de nord a litoralului, atât din cauza numărului mare de șantiere de construcții, cât și a densității acestora”, subliniază Nicolae Badea, directorul Direcției Controlul Poluării, Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate, din cadrul GNM.

Potrivit GNM Constanța, pe lista firmelor amendate apar următoarele nume: Erza Apartments, Ian Invest Trans, BLD Construct, Alezzi Beach, Emixon, Sunway, Porr Construct – Mamaia N, Dami-Trans, Danube Grain, Histria Tour, Esplanada, Ana Prod Eforie N.

„Aproape toți nu colectează separat deșeurile astfel încât să se recicleze un procent cât mai mare din deseurile generate. Legislația prevede ca 70% din deseurile generate sa se recicleze/reutilizare.”, a declarat Steluța Popescu, comisarul șef al GNM Constanța.

Conform notelor încheiate de echipele de control, sancțiunile în cazul șantierelor verificate au fost aplicate ca urmare a nerespectării regulilor privind gestionarea deșeurilor; pentru inexistența contractelor privind colectarea deșeurilor sau colectarea deșeurilor în amestec și depozitările în spații neautorizate; lipsa infrastructurii privind dispersia particulelor; lipsa amenajărilor de puncte de spălare a autovehiculelor la ieşirea din şantiere și neasigurarea protecției deșeurilor din construcții, aflate în depozite provizorii.

Controalele de pe șantiere, din ultima perioadă, au vizat în special localitățile unde au fost înregistrate creșteri ale valorilor indicatorilor de calitate a aerului la stațiile RNMCA și au urmărit verificarea respectării legislației în domeniul protecției atmosferei și gestiunii deșeurilor, fiind dispuse măsuri cu termene stricte de remediere a deficiențelor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Primarul Constanței propune concesionarea a trei piețe din oraș, pe 25 de ani, cu prețuri modice

vin apr. 22 , 2022
Primarul Constanței a convocat, pentru săptămâna viitoare, o ședință de consiliu municipal în format on-line. Unul din cele mai importante proiecte se referă la soarta celor mai mari piețe din oraș. Practic, Chițac vrea să le concesioneze, iar sumele sunt modice. Un studiu comandat de RAEDPP Constanța, instituție condusă de […]

V-ar putea interesa și: