Arafat avertizează: „Este posibil să avem o creștere semnificativă de cazuri!”

raed arafat

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că „dacă oamenii nu vor respecta regulile de distanţare mai departe, este posibil că avem o creştere semnificativă de cazuri!”.

Arafat se declară adeptul menţinerii unor măsuri restrictive, spunând că se poate renunţa la măsuri precum achiziţiile directe, dar nu la cele precum distanţarea fizică între oameni.

„Din punct de vedere nu numai medical, ci şi operaţional, pe linia situaţiilor de urgenţă, (…) situaţia încă nu a trecut la normalitate, virusul este, focare există, apar, număr de cazuri noi există. Deci există în continuare situaţia care necesită anumite măsuri să rămână”, a declarat Raed Arafat, marţi seară, la Antena 3.

El a precizat că, dacă starea de alertă va dispărea, populaţia ar putea avea senzaţia că se poate întoarce „la normal”.

„Ar fi un mesaj fals şi un mesaj care să creeze probleme mai degrabă din punctul de vedere al comportamentului şi al măsurilor care se pot impune”, a afirmat secretarul de stat din MAI.

El a precizat că, dacă se ridică starea de alertă, măsuri precum obligativitatea de purtare a măştii de protecţie nu mai pot fi impuse. În plus, Arafat a susţinut că autorităţile pot lua anumite măsuri şi reacţiona „mult mai greu” în cazul în care starea de alertă s-ar ridica, el dând ca exemplu detaşările de personal din sistemul medical, care ar fi imposibile.

„Absenţa stării de alertă şi a unui mecanism de coordonare poate să ducă la îngreunarea modului de acţiune şi la o înţelegere greşită a populaţiei asupra situaţiei actuale”, a spus el.

Arafat a mai precizat că dacă nu ar mai fi stare de alertă ar putea fi organizate evenimente cu public numeros, ceea ce ar putea duce la creşterea numărului de îmbolnăviri. 

„Din acest punct de vedere cred că o stare, că e stare de alertă, că e o modalitate (…) o stare de alertă mai soft, dar care să permită anumite măsuri să continue să existe. Probabil măsura de achiziţii directe nu se mai justifică, această măsură poate să dispară pentru că deranjează, dar anumite măsuri cred că sunt necesare. Şi aici am vorbit pur medical. (…) Ruperea situaţiei când lucrurile nu sunt încă sub control este periculoasă, indiferent ce vor zice unii şi alţii. (…) Deci la acest moment populaţia trebuie să înţeleagă: dacă vom avea un număr mai mare de cazuri toţi ăştia care comentează se vor ascunde cum s-au ascuns acum trei luni şi or să aştepte din nou să ajungem la o situaţie de linişte şi după or să iasă să ne spună «nu aţi luat măsurile din timp»”, a afirmat Raed Arafat. 

El a vorbit despre un studiu al Imperial College of London, care a analizat măsurile din 11 state şi a ajuns la concluzia că dacă nu s-ar fi luat măsuri stricte numărul morţilor ar fi ajuns la 3.100.000 în cele 11 state.

„Este foarte uşor să vii, după ce ai stat două luni acasă sau undeva liniştit, să ieşi şi să critici. Dacă aveam cazurile sub 5 la un milion în ultimele 14 zile, poate aş sta liniştit. (…) România nu e acolo. Noi am avut zile în care am avut peste 10 la milion, dacă venim acuma şi dăm senzaţia că totul e perfect (…) adevărul este că oamenii dacă nu vor respecta regulile de distanţare mai departe, este posibil că avem o creştere semnificativă de cazuri”, a mai afirmat Arafat. 

Medicul a arătat că autorităţile nu sunt în situaţia de a închide centrele care coordonează această situaţie nici la nivel central, nici în judeţe şi că nici pe plan mondial nu a fost oprită starea de urgenţă ori starea de alertă declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, referitor la prelungirea stării de alertă, că speră ca sper ca parlamentarii „să fie raţionali şi să gândească strict în contextul pandemiei şi nu politic”.

Întrebat, marţi seară, la TVR, ce se va întâmpla dacă starea de alertă nu va trece de Parlament, Tătaru a spus:

„Eu sper ca parlamentarii noştri să fie raţionali şi să gândească strict în contextul pandemiei şi nu politic. Ca minister al Sănătăţii, ca şi Guvern, ca şi Preşedinţie, noi trebuie să gestionăm o situaţie, că este o stare de risc epidemic major, că este o stare de alertă, noi trebuie să gestionăm această perioadă”.

El a spus că paşii trebuie respectaţi pentru a putea ajunge la o viaţă cvasi-normală.

Legat de măsurile care vor fi luate după 15 iunie, Tătaru a explicat că, având în vedere că în 12 iunie se termină şcoala şi părinţii nu vor mai putea sta acasă cu copiii, trebuie gestionată deschiderea creşelor, grădiniţelor private sau „dacă autorităţile locale, după cum ştiam că în verile trecute, o grădiniţă publică putea rămâne deschisă să-i poată prelua pe ceilalţi, dar şi after school-urile”.

El a menţionat şi deschiderea sălilor de fitness, permiterea petrecerilor private cu un număr limitat de persoane.

Tătaru a spus că faptul că numărul pacienţilor din terapie intensivă rămâne sub 200 de persoane face ca situaţia să poată fi gestionată.

„Sunt cazuri care nu forţează capacitatea spitalelor, nu forţează capacitatea terapiei intensive şi nu ne punem problema existenţei sau nu a ventilatoarelor care să asigure un suport ventilator”, a adăugat el.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că va exista o fluctuaţie a numărului de cazuri după weekendul trecut, dar speră să nu fie una mare.


Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Turnul Eiffel se redeschide după trei luni, dar unele restricții rămân

Tue Jun 9 , 2020
Turnul Eiffel va fi redeschis publicului începând din 25 iunie, după trei luni de la închidere, dar cu restricții. Se va putea urca numai până la etajul al doilea, cu purtarea măştii obligatoriu pentru persoanele cu vârste de la 11 ani şi care vor urca doar pe scări, potrivit AFP. […]
turnul eiffel paris franța