Arestat pentru că a condus sub influența cannabisului. Dacă omora doi oameni probabil era liber

Un bărbat a fost arestat pentru că a condus sub influența cannabisului. Acum câteva zile, o femeie care a condus sub influența alcoolului și a omorât două fete care se aflau pe trotuar (dar a mințit polițiștii, spunând că nu a băut), nu a fost reținută.

„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul în cauză, de 33 de ani.”, a anunțat IPJ Constanța.

La data de 8 martie a.c., în jurul orei 16.10, acesta a fost depistat conducând un autoturism pe DN 2A, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a reieșit un rezultat pozitiv pentru cannabis.

La data de 9 martie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de ieri, Tribunalul Constanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat, în municipiul Constanța, pe bărbatul în cauză, fiind condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Nici fostul prefect al Constanței, Ion Albu, nu a făcut nicio zi de închisoare după ce a condus beat și a fost implicat într-un accident în care a murit un om.

Citește și: Justiția românească, blândă cu infractorii. Cum a fost „pedepsit” un bărbat care a condus beat, fără permis și a lovit 10 mașini

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Și-a omorât mama de 92 de ani, care i-a reproșat că ascultă muzică la volum prea mare

Fri Mar 12 , 2021
Un bărbat din Cogealac a a fost reţinut după ce şi-a ucis mama, în vârstă de 92 de ani, deoarece femeia i-a reproşat că asculta muzica la un volum prea mare.   Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 11 martie, procurorii au reţinut […]