Arhiepiscopul Tomisului va sluji în Germania

Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că vineri, 5 aprilie, de la ora 18.00 (ora Germaniei), va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sf. Ap. Andrei” din Würzburg, Germania.

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 4.30 (ora Germaniei), va oficia Sfânta Liturghie la aceeași biserică.

În aceeași, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

În a treia duminică a Postului Mare (a Sfintei Cruci), pe 7 aprilie, de la ora 8.30, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi, împreună cu clerul și credincioșii, va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va oficia slujba de Sfințire Mică a Apei.

Luni, 8 aprilie, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

S-a amenajat încă un scuar pe strada Soveja din municipiul Constanța

vin apr. 5 , 2024
Un scuar median a fost amenajat în municipiul Constanța la trecerea de pietoni situată pe strada Soveja, la intersecția cu strada Semănătorului. Frecvența ridicată a traficului pietonal în această zonă a dus la luarea deciziei de modificare a trecerii de pietoni situate pe strada Soveja prin amplasarea unui scuar median. […]