Armata voluntară începe în câteva săptămâni – obligații în caz de război

Programul de armată voluntară va debuta în primăvara anului 2026, cu o primă etapă de 1.000 de locuri, a anunțat Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, într-o intervenție la Antena 3 CNN. Startul este estimat pentru februarie – martie 2026, imediat după promulgarea legii de către președintele Senatului, Nicușor Dan.

Planul este ca o primă etapă să fie de o mie de militari voluntari”, a declarat Miruță, subliniind că România are în prezent doar 3.500 de rezerviști voluntari, un număr considerat insuficient.

Cine se poate înscrie și ce beneficii există

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, care vor urma o pregătire militară de patru luni. La final, participanții vor primi contravaloarea a trei salarii medii pe economie, aproximativ 27.000 de lei.

„Până la sfârșitul acestei săptămâni, zona militară a ministerului trebuie să îmi propună mecanismul prin care să se întâmple – la ce unitate, cine îi primește și când începem”, a precizat ministrul.

Ce opțiuni au voluntarii după instruire

După finalizarea stagiului, voluntarii pot alege una dintre următoarele variante:

  • să rămână în sistem ca soldați plătiți;
  • să urmeze o școală militară, pentru avansare în carieră;
  • să devină rezerviști voluntari, cu posibilitatea de mobilizare atunci când Armata consideră necesar.

„Este o dezbatere despre cât de interesant este pentru tineri. Dacă se ocupă toate locurile, dacă e bătaie pentru ele, ne adaptăm în timp”, a mai spus Miruță, menționând că extinderea programului depinde și de resursele bugetare.

Obligații în caz de război

Ministrul a confirmat că rezerviștii operaționali aflați în afara țării au obligația legală de a se întoarce în România în termen de 15 zile, în caz de război, conform Legii 44. Această prevedere se aplică celor care au făcut armata, însă Miruță a precizat că nu este încă clar dacă regula va fi valabilă și pentru noii voluntari.

Programul de armată voluntară reprezintă una dintre principalele încercări ale autorităților de a lărgi baza de personal militar și de a crește atractivitatea carierei militare pentru tineri.

Un comentariu la “Armata voluntară începe în câteva săptămâni – obligații în caz de război

  1. Deci,dacă nu este clar, tinerii iau 27000 de lei și apoi pot pleca,făra obligații ulterioare,pe alte meleaguri? Nu-mi vine să cred!
    Trebuie sa fie „Clar de Lună # 44”.
    Dau și eu din gură.Cade bine.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

„Cârtița” care va fora un tunel de autostradă prin munții Carpați a ajuns în Portul Constanța

lun ian. 12 , 2026
Instalația de tip TBM (Tunnel Boring Machine), utilajul care va realiza primul tunel rutier de autostradă din România executat cu această tehnologie, a ajuns noaptea trecută în Portul Constanța. Anunțul a fost făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. TBM-ul va fi utilizat pentru Tunelul Poiana, […]