
Tragedia tinerei de 29 de ani, care a murit după ce a născut la clinica privată Armonia Hospital din Constanţa, a declanşat un val de reacţii. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat trimiterea Corpului de Control şi a Inspecţiei Sanitare de Stat pentru a verifica dacă unitatea avea sau nu secţie ATI funcţională, în timp ce reprezentanţii clinicii susţin că aceasta este complet echipată şi autorizată.
Tragedia tinerei de 29 de ani care a murit după ce a născut la clinica privată Armonia Hospital din Constanţa a declanşat reacţii imediate la nivelul Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Alexandru Rogobete a anunţat, sâmbătă, că va trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară de Stat pentru a verifica modul în care funcţionează unitatea medicală.
„Trebuie să înţelegem care au fost cauzele — dacă au fost de natură medicală sau dacă a existat o lipsă de infrastructură a clinicii private. Din informaţiile pe care le am, înţeleg că în acea locaţie există doar sală de operaţie, nu există punct de ATI”,
a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Verificările vor viza legalitatea funcţionării clinicii, dotările secţiei ATI, respectarea normelor medicale şi modul în care s-a decis transferul pacientei la Spitalul Judeţean Constanţa, unde aceasta a fost dusă în stare critică, dar nu a mai putut fi salvată.
Reacţia oficială a Armonia Hospital: „Avem secţie ATI complet echipată şi autorizată”
În urma declaraţiilor ministrului şi a informaţiilor apărute în spaţiul public, Armonia Hospital Constanţa a transmis un comunicat în care contrazice ferm afirmaţiile privind lipsa unei secţii ATI.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale:
„Armonia Hospital este autorizat şi complet echipat, inclusiv cu secţie ATI.
Unitatea este dotată cu o secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă complet echipată şi perfect funcţională.
Armonia Hospital funcţionează în baza unei autorizaţii sanitare de funcţionare, reînnoită în luna martie 2025.”
Reprezentanţii clinicii au mai precizat că fără această secţie ATI, spitalul nu ar fi putut desfăşura activitatea medicală şi că existenţa acesteia este o condiţie obligatorie pentru orice unitate care efectuează intervenţii chirurgicale.
„După intervenţia chirurgicală efectuată în regim de urgenţă (histerectomie subtotală), echipa medicală a considerat necesar transferul pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unitate cu resurse multidisciplinare extinse.
Susţinem transparenţa şi anchetele în desfăşurare. Armonia Hospital sprijină în totalitate verificările autorităţilor competente şi colaborează activ pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz.
Ne exprimăm compasiunea sinceră faţă de familia pacientei şi asigurăm opinia publică de faptul că echipa medicală a acţionat cu profesionalism şi responsabilitate în toate etapele intervenţiei.”
Ancheta va stabili adevărul
Ministerul Sănătăţii urmează să facă publice concluziile controlului în perioada următoare. Ancheta are rolul de a stabili dacă tragedia a fost cauzată de o eroare medicală, de o deficienţă de dotare sau de nerespectarea procedurilor legale de funcţionare.
Corpul de Control al ministerului a fost trimis în toată țara după moartea tinerei mame.






Daca era autorizata de ce nu se. spune de catre cine era autorizata ? In mod normal trebuia autorizata de DSP care are aceasta competenta.Oare acolo- i buba?
Autorizată dar fără medici…