ASF face educație financiară în trenurile spre litoral și în Mamaia

Calatori, gara constanta
Tineri așteptând trenul în Gara Constanța

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 30 august 2019 – 1 septembrie 2019, un eveniment de informare şi educaţie financiară dedicat populaţiei.

Călătoria de informare va începe alături de călătorii din trenul nr. 1681 ce pleacă la Constanţa din Gara de Nord la ora 09:30. Reprezentanţii ASF vor interacţiona cu pasagerii, vor acorda asistenţă de specialitate, vor răspunde la întrebările lor şi vor distribui materiale educaţionale. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul CFR Călători.

Sâmbătă şi duminică (31 august-1 septembrie a.c.), cei care doresc să adreseze întrebări sau să solicite informaţii de la reprezentanţii ASF, îi vor putea găsi pe aceştia în zona Casino Mamaia din Municipiul Constanţa, unde, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, în intervalul orar 10:00-17:00, vor avea loc discuţii cu cei interesaţi şi vor fi distribuite materiale cu caracter educaţional.

Obiectivul acţiunii îl reprezintă informarea consumatorilor cu privire la asigurarea de viaţă şi asigurarea de călătorie, asigurarea obligatorie RCA şi existenţa sistemului de soluţionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, pus gratuit la dispoziţia consumatorilor de către ASF. Prin această acţiune publică, ASF continuă seria de evenimente de interacţiune directă cu publicul, înscrisă în strategia de educaţie financiară.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.