Asociația Civică „Pentru Constanța” vă invită la concert

delia
Delia este capul de afiș

Campania “Iubește Constanța” continuă. Asociația Civică „Pentru Constanța” organizează un concert cu intrare liberă miercuri, 23 decembrie, începând cu ora 19:00, în Piața Far din Constanța.

Concertul va fi susţinut de Delia, care anul acesta a doborât record după record cu fiecare piesă nouă. Pe scenă vor mai urca orchestra mundiColour, condusă de maestrul Daniel Jinga, corul Accoustic, solistul Daniel Lazăr, soprana Ana Cebotari și actorii de la Clubul Amicii. În timpul concertului va sosi și Moș Crăciun, care va împărți cadouri copiilor.

Ana Cebotari, sau Lia Ciocârlia din România, a câştigat numeroase premii naționale și internaționale şi a susţinut concerte pe importante scene ale lumii.

Orchestra MundiColour înseamnă o nouă filosofie a muzicii, în care tradiţia şi experimentul se potenţează reciproc.

Inițiatorul și organizatorul evenimentului este Asociația Civică „Pentru Constanța”. Înfiinţată în iunie 2014, Asociația are drept scop promovarea valorilor naţionale, responsabilitatea civică, consolidarea valorilor democratice la nivel local şi naţional. De asemenea, prin statutul său, Asociația încurajează iniţiativele care oferă oportunităţi pentru voluntariat, muncă în folosul comunităţii şi ajutor reciproc pentru toate vârstele şi grupurile sociale.

https://www.youtube.com/watch?v=ocbY34evfpg


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

CONSTANȚA. Programul de reconstrucție mamară nu a fost finalizat

lun dec. 21 , 2015
Programul național de reconstrucţie mamară după afecțiuni oncologice, lansat în urmă cu un an la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța nu a mai fost finalizat. Emilia Mihăilă, jurnalist la Radio Sky, a aflat că celor 5 femei declarate eligibile le-au fost puse proteze provizorii care după 7 luni trebuiau […]

V-ar putea interesa și: