Asociația Culturală Georgiana Rusu, premiată de Primăria Constanța

Ieri, în sala „Remus Opreanu” a Palatului administrativ a avut loc festivitatea de premiere câștigătorilor festivalului de folclor european, „World Folklore Festival Côte d’Azur: San Remo – Diano Marina – Cannes”.

Evenimentul a fost organizat de către Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și s-a desfășurat în prezența domnului viceprimar Ionuț Rusu care a oferit diplome de excelență echipei câștigătoare a Marelui Premiu al ediției din acest an.

România a fost reprezentată de Asociația Culturală Georgiana Rusu și ansamblul „Dance Sea-mphony”.

În lumina reflectoarelor de pe marea scenă a festivalului s-au aflat și au demonstrat că se poate face performanță la cel mai înalt nivel: Petronela Iordache, Diana Porfireanu, Mihaela Breazu, Maria Pușcașu, Gabriela Pușcașu, Daniela Munteanu, Daniel Linț, Mihai Sultan, Denis Amet, George Răcăreanu, Claudiu Munteanu, Mihai Iordache.

„Este o zi frumoasă pentru municipalitate cât și pentru cei prezenți la acest  eveniment. Am premiat acești tineri care fac cinste Constanței și care ne-au adus marele trofeu, oferindu-le câte o diplomă de excelență, ca semn de apreciere și care să le aducă aminte că fac parte din comunitatea constănțeană. Le mulțumesc membrilor echipei câștigătoare pentru că sunt promotorii excelenței în domeniul artistic și cultural”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.

„World Folklore Festival Côte d’Azur: San Remo – Diano Marina – Cannes” este cel mai mare festival de folclor din Europa.

Evenimentul de anvergură mondială are o amploare deosebită, fiecare ediție anuală desfășurându-se pe durata a șase săptămâni (trei primăvara și trei toamna), în trei localități din două țări – Italia și Franța.

Ediția din primăvara lui 2022 a acestei adevărate „Champions League” a folclorului s-a desfășurat în perioada 11 – 30 aprilie, iar Marele Premiu a fost câștigat de reprezentanții României, constănțenii de la „Dance Sea-mphony”.

La finalul competiției – maraton, la care au participat 54 de grupuri folclorice de pe întreg mapamondul și după finala în care s-au calificat ansamblurile din România, Italia, Luxemburg, Slovacia, Lituania și Finlanda, prezentatoarea Masha Polillo a anunțat: „La giuria di questo festival ha deciso che il primo premio, e come posiamo vedere, anche il piu grande, va alla Romania – l’Associazione Culturale Georgiana Rusu” (Juriul acestui festival a decis că Premiul I și, după cum se vede, totodată și cel mai mare, merge în România – Asociația Culturală Georgiana Rusu).

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Parcarea din Mamaia și manipularea grosolană a primarului liberal Vergil Chițac

Sun Jul 24 , 2022
Parcarea în Mamaia costă 4 lei pe oră. Prima jumătate de oră într-un interval de 24 de ore este gratuită. Asta spune și regulamentul de parcare, și aplicația prin care se plătește, și parcometrul. Mii de constănțeni și turiști au plătit acest tarif. În ciuda evidenței, primarul Constanței, Vergil Chițac, […]