
Asa cum ne-am obisnuit in fiecare an, aducem un pic din bucuria sarbatorilor de Craciun si copiilor internati in Spitalul Judetean Constanta. Medicii rezidenti din cadrul sectiei de Pediatrie au fost cei care au decorat in acest an intreaga sectie.
Alina Patrahau, fondatoarea Asociatiei Daruieste Aripi declara:
„Atunci cand medicii dintr-o sectie de pediatrie isi decoreaza sectia pentru a le oferi micutilor pacienti un strop din magia sarbatorilor, ne intareste credinta ca orice implicare pe care o avem in spitalele publice lasa in urma modele care devin normalitate.”
In acelasi context, va anuntam Gala Daruieste Aripi, ce va avea loc in data de 13 decembrie ora 18.00, la Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski din Constanta, evenimentul caritabil in sprijinul copiilor bolnavi de cancer din Dobrogea.
Va invitam sa petreceti o seara deosebita, ascultand Concertul de Craciun cu orchestra si corul Teatrului National Oleg Danovski iar donatia recomandata de 100 lei pe bilet este 100% folosita in continuarea proiectului de vizite si tratamente la domiciliul copiilor bolnavi de cancer. Mai multe detalii despre proiect gasiti aici https://www.daruiestearipi.ro/circuitul-increderii-si-sperantei/ .
Biletele se gasesc online pe https://www.daruiestearipi.ro , pe evenimentul Concert de Craciun din pagina de Facebook a Daruieste Aripi sau la nr. 0745 864 034 (Ana Maria Toma).