Au petrecut, acasă sau diferite localuri, și au fost amendați de polițiști

Polițiștii din Constanța au amendat mai multe persoane care nu respectau normele de prevenire a coronavirusului, fie că acest lucru se întâmpla în case private, fie în diverse localuri.

Astfel, la data 20 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o locuință din municipiul Constanța, are loc o petrecere privată.

Polițiștii l-au identificat pe organizatorul evenimentului, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, iar evenimentul a fost oprit.

Tot pe 20 februarie, polițiști din cadrul Secției 4 au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule.În urma activităților, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 52 pentru nerespectarea Legii 55/2020.

Exemple:

Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, într-o sală de jocuri, situată pe strada Biruinței din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.

Totodată, alte 4 persoane, care nu au putut prezenta un certificat verde, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei. 

Deoarece în încăpere au fost identificate persoane care fumau, polițiștii au aplicat societății comerciale o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind fumatul în spațiile închise, conform Legii 349/2002.

Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, pe un  teren de fotbal, situat pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța, se desfășoară activități sportive în spațiu închis, ceea ce contravine reglementărilor legale în vigoare. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.

Polițiști din cadrul Secției 4 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, într-o cafenea din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societăți comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind accesul persoanelor nevaccinate.

Totodată, alte trei persoane, care nu au putut prezenta un certificat verde, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei. 

În urma desfășurării activităților pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu, polițiștii Secției 4 au stabilit faptul că două femei și un bărbat, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu au fost găsiți la adresele de domiciliu declarate.

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.

Tot pe 20 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Poliției orașului Murfatlar și cei ai Poliției orașului Ovidiu au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative, dar și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în orașul Ovidiu.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost controlate 57 de vehicule, precum și 17 operatori economici.

În urma activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei, dintre care 9 pentru nerespectarea Legii 55/2020.

Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În urma activităților, au fost constatate două infracțiuni.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.

Sursă foto: arhivă CT100.ro

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Rafila vrea Paști fără restricții, dar spune că va veni cu siguranță și valul 6

Mon Feb 21 , 2022
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că îşi doreşte ca sărbătorile de Paşte să fie fără restricţii, dar că ridicarea acestora se va face treptat. De asemenea, a afirmat că un nou val, al șaselea, va veni cu siguranță. Rafila a declarat într-o conferinţă de presă, că o primă […]
alexandru-rafila