Aurel Papari, trimis în judecată pentru că ar fi șantajat o masterandă de la Șaguna. Suma în cauză: 500 de lei

Aurel Papari

Aurel Papari, președintele Universității Andrei Șaguna

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor PAPARI AUREL, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de șantaj, și MUNTEANU IULIANA GABRIELA, cercetată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut faptul că, la data de 28.06.2017, respectiv 29.06.2017, inculpatul PAPARI AUREL a constrâns-o pe masteranda, persoană vătămată, C.E., din cadrul Universităţii Andrei Şaguna Constanţa, să plătească suma de 500 de lei, reprezentând contravaloarea subînchirierii unui spațiu, aparținând S.C. SSI TOTALDATA S.A., condiționând-o că, dacă nu va face acest lucru, o va împiedica să susțină lucrarea de disertație la Masterul din cadrul Universității ”Andrei Șaguna” – Facultatea de Psihosociologie – Specializarea Psihologie Clinică și Intervenții Psihoterapeutice.

La data de 28.06.2017, respectiv la data de 29.06.2017, inculpata MUNTEANU IULIANA GABRIELA a împiedicat plata taxei, privind susținerea lucrării de disertație de către persoana vătămată C.E., cunoscând că aceasta din urmă a fost condiționată de către inculpatul PAPARI AUREL la plata unui sumei de bani, în cuantum de 500 de lei, nedatorată, către S.S.I TOTALDATA S.A., pentru a susține examenul de disertație la Masterul din cadrul Universității ”Andrei Șaguna” – Facultatea de Psihosociologie – Specializarea Psihologie Clinică și Intervenții Psihoterapeutic.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.