Austria se va adresa instanţei în chestiunea etichetării energiei nucleare drept „verde”

Guvernul austriac şi-a anunţat marţi intenţia de a declanşa o acţiune în justiţie împotriva creării de către Comisiei Europeană a unei etichete „verzi” controversate pentru centralele nucleare, relatează AFP, preluată Agerpres.

„Vom pregăti terenul juridic în următoarele săptămâni şi dacă această taxonomie se aplică, atunci vom lansa o procedură în faţa Curţii de Justiţie a UE”, a declarat presei ministrul mediului, Leonore Gewessler.

Luxemburgul s-a declarat gata să se alăture acestei plângeri, a precizat responsabila ecologistă.

„Energia nucleară nu este nici „verde”, nici durabilă. Nu pot înţelege decizia UE”, a reacţionat la rândul său cancelarul conservator Karl Nehammer pe contul său de Twitter.

Comisarii europeni au aprobat miercuri, în cadrul reuniunii lor săptămânale, o listă de criterii care permit clasificarea ca „durabile” a investiţiilor în centrale nucleare sau pe gaz pentru producţia de electricitate. Un privilegiu rezervat până acum doar energiilor regenerabile.

Textul ar urma să mobilizeze fonduri private către activităţi care reduc emisiile de gaze cu efect de seră şi face parte din demersurile pentru realizarea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon în UE în 2050.

Proiectul, care divizează cele 27 de state membre UE, a provocat deja furia a numeroase ONG-uri de mediu.

El este totuşi apărat de Franţa şi de numeroase ţări din Europa centrală şi de est care atrag atenţia asupra faptului că energiile regenerabile (eoliană, solară) au de suferit din cauza producţiei intermitente şi nu vor permite, ele singure, să se asigure nevoile de electricitate.

Austria are particularitatea că a interzis în 1978 exploatarea energiei nucleare, o măsură ridicată la rangul de principiu constituţional în 1999.

Ţara alpină cu 8,9 milioane de locuitori îşi obţine în prezent peste 75% din electricitate din surse regenerabile, în special datorită unui potenţial bogat hidro-electric. Austria a continuat totuşi să importe energie provenită din centrale nucleare pentru a-şi acoperi necesarul.

Într-un recent interviu pentru AFP, Leonore Gewessler a denunţat „pagubele importante pentru mediu” cauzate de energia nucleară.

„Chestiunea stocării definitive a deşeurilor este în suspensie de decenii. Este ca şi cum le-am da copiilor noştri un „rucasc” spunându-le: „Veţi rezolva asta într-o zi””, a subliniat ministrul, evocând de asemenea riscul unor accidente precum cel de la Fukushima (Japonia), din martie 2011.

Din punctul ei de vedere, energia nucleară este „o energie a trecutului”, „prea costisitoare” pentru a lupta împotriva schimbării climatice.

Vă recomandăm și:

România produce energie nucleară de fix 25 de ani. Care sunt beneficiile

Belgia renunță la energia nucleară

Centrala nucleară de la Cernavodă asigură, azi, un sfert din energia necesară României


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Austria se va adresa instanţei în chestiunea etichetării energiei nucleare drept „verde”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Un tulcean și-a făcut Loganul praf în parcare la Auchan

joi feb. 3 , 2022
Un accident rutier a avut loc în Constanța joi, în jurul orei 03.30. Un autoturism Dacia Logan a intrat în stâlp, în parcarea Auchan de pe bulevardul Aurel Vlaicu. În urma evenimentului, o persoană a fost rănită, dar nu grav. Au intervenit Detașamentul Palas al ISU Constanța cu o autospecială […]

V-ar putea interesa și: