Babinciuc junior, reținut de DNA

babainciuc

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 iulie 2016, a inculpatului

BABINCIUC ANDI SERGIU, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– evaziune fiscală,
– spălare de bani (2 infracțiuni),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În cursul anului 2012, un grup de firme controlate de către inculpatul Babinciuc Andi Sergiu au constituit un circuit financiar fictiv al cărui scop l-a reprezentat fraudarea bugetului de stat prin rambursări ilegale de TVA, urmate de operaţiuni de transfer a acestor sume către beneficiarii finali şi de retragerea de către aceştia, în numerar, a fondurilor respective.
Într-unul dintre cazuri, inculpatul a stabilit cu rea credinţă cuantumul taxei pe valoare adăugată, aferentă unei achiziţii aparent efectuată de către una dintre firmele sale de tip “fantomă” și ulterior a obţinut în mod fraudulos rambursarea de la bugetul consolidat al statului a sumei de 775.295 lei.
De asemenea, în același context, inculpatul Babinciuc Andi Sergiu a retras din contul aceleiași societăți suma totală de 1.575.735 lei, despre care ştia că provenea din săvârşirea unor infracţiuni, utilizând în acest scop aparenţa mincinoasă privind existenţa unor contracte de împrumut din care rezulta că anterior își creditase propria firmă.
La data 07 iulie 2016, în condițiile desfășurării cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul a falsificat un înscris sub semnătură privată, denumit “împuternicire”, prin atestarea în cuprinsul său a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, după care a încredinţat documentul respectiv unei persoane care urma să fie audiată de către procurorii anticorupție.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 22 iulie 2016, inculpatul Babinciuc Andi Sergiu urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Sergiu Babinciuc este membru PSD.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Primăria Peștera investește, locuitorii beneficiază

Fri Jul 22 , 2016
Primăria Peștera a construit stații de autobuz în satele Izvoru Mare și Ivrinezu Mare. Locuitorii i-au spus primarului Marius-Liviu Petre, din campania electorală, că este nevoie de o asemenea investiție. Oamenii își doreau ca atât ei, dar mai ales copiii care așteaptă microbuzele care îi duc la școală, în Peștera […]