Băiețelul de 8 ani dispărut din fața casei, căutat fără succes toată noaptea

Imagini din timpul căutărilor cu elicopterul (sursă: IPJ Constanța)

Băiețelul de 8 ani, care a dispărut sâmbătă după-amiază de acasă, a fost căutat fără succes toată noaptea, iar operațiunea este în plină desfășurare.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Pecineaga au fost sesizați ieri, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariția lui BIȚICĂ IULIAN ALEXANDRU, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga.

copil dispărut

Din primele verificări s-a stabilit faptul că acesta a dispărut în jurul orei 15.00, din fața locuinței, unde se afla la joacă.

Activitățile de căutare au început ieri seară, de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanta, împreună cu câinele de urmă al Serviciului Criminalistic. La căutări participă și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și polițiști locali.

„Căutările nu au fost stopate. Este căutat continuu de când a fost apelul 112. Este căutat de aproximativ 100 de persoane. La căutare participă și voluntari din cadrul administrației locale, dar și câinele de urmă al Serviciului Criminalistic. A venit în sprijin un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI pentru survolarea zonei. Se caută pe raza localității Pecineaga și în împrejurimi”, a precizat duminică dimineață, Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

La căutări au fost solicitați să participe și cei de la Asociația Salvatorilor Voluntari 4×4 – Rescue4x4.ro.

„Acum ne mobilizăm și urmează sa ne adunam acolo în jur de ora 12”, a spus unul din reprezentanții asociației.

Copilul nu a mai dispărut de acasă până acum. S-a căutat și se caută pe raza comunei Pecineaga, dar și în împrejurimi.

Completare 3 noiembrie, ora 15.50.

Căutările continuă fără oprire.

Completare 3 noiembrie, ora 19.09


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un polițist constănțean a salvat un tânăr care voia să se arunce de pe pod

Dum nov. 3 , 2019
Agentul de poliție Buzea Tiberiu, din cadrul Poliției orașului Murfatlar, a salvat, azi noapte, un tânăr de 17 ani care s-a aruncat de pe pod. În jurul orei 1.10, polițiștii din Murfatlar au fost sesizați de un tânăr de 17 ani cu privire la faptul că intenționează să se arunce […]

V-ar putea interesa și: