Bărbatul împușcat în cap de polițiști a murit

Bărbatul împușcat în cap de polițiști, în timpul unei urmăriri, a murit.

În cursul serii de ieri, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au efectuat cercetări pentru lămurirea situației de fapt.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea celor 3 persoane implicate în eveniment.

„Conducătorul auto a fost identificat ca fiind proprietarul vehiculului, în vârstă de 32 de ani, din comuna Săcele. De asemenea, pasagerul din dreapta a fost identificat ca fiind un bărbat de 23 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Nu în ultimul rând, victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 32 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Din nefericire, în jurul orei 04.00, acesta a decedat.”, a declarat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Mașina prezenta parbrizul avariat ca urmare a unui scandal intrafamilial produs în urmă cu 2-3 zile, când concubina i-a lovit parbrizul cu o lopată.

În cauză, se efectuează în continuare cercetări de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

De asemenea, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic blocat pe Aleea Zburătorului din Constanța

joi dec. 19 , 2019
Pentru remedierea avariei pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Soveja (sens giratoriu Lidl – Tomis III), din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe Aleea Zburătorului (intrarea Lidl – Tomis III), astăzi – 19 decembrie 2019, […]
raja constanța

V-ar putea interesa și: