Bărbatul urmărit în trafic, reținut pentru 24 de ore

Bărbatul care a provocat accidentul de astăzi, din orașul Ovidiu, a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere sub influența substanțelor psihoactive, conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.

Bărbatul consumase cocaină.

„Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor regulamentare de oprire efectuate de polițiștii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, în localitate. Acesta a fost urmărit, în sprijin sosind un echipaj al Serviciului Rutier Constanța și un echipaj al Poliției orașului Ovidiu, până pe strada Poiana din localitatea Ovidiu, când a fost blocat în trafic. În momentul blocării, bărbatul a avariat un autoturism parcat și o autospecială a Poliției orașului Ovidiu. Conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul la testarea cu aparatul etilotest fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea numerele de înmatriculare provizorii expirate. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto urmărit, precum și vătămarea corporală ușoară a unei alte persoane, care se afla în autoturismul parcat.”, a declarat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.


Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Matei ar câștiga lejer alegerile pentru Primăria Agigea împotriva lui Cârjaliu

Tue Dec 24 , 2019
Matei, de la Pescăria lui Matei, ar câștiga lejer alegerile pentru Primăria Agigea, potrivit cititorilor Constanța 100%. Ziarul nostru a pus o întrebare care este pe buzele multor locuitori: pe cine ați vrea primar în Agigea anul viitor, Matei Datcu sau Cristian Maricel Cârjaliu? Rezultatul este surprinzător prin proporții, nu […]