
Baroul Constanța și Teatrul de Stat Constanța (TSC) își unesc forțele în cadrul proiectului național „Fii Avocat în Școala Ta!” (FAST), pentru a aduce educația juridică mai aproape de tineri printr-un demers artistic și educativ de impact. Inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), proiectul implică avocați voluntari în activități educative destinate elevilor din școli și licee, menite să dezvolte gândirea critică, să formeze reflexe juridice sănătoase și să promoveze responsabilitatea civică prin metode inovatoare și captivante.
Colaborarea dintre Baroul Constanța și TSC reprezintă o continuare firească a eforturilor UNBR de promovare a educației juridice în rândul tinerilor, precum și a inițiativelor teatrului constănțean de a contribui la educația non-formală prin artă. FAST, ajuns la cea de-a patra ediție, a demonstrat că educația non-formală poate fi un instrument puternic pentru formarea unor cetățeni responsabili și informați.
„Această colaborare reprezintă o nouă oportunitate de a aduce educația juridică mai aproape de tineri, îmbinând arta teatrală cu dialogul despre drepturi, responsabilități și consecințele acțiunilor noastre. Prin intermediul teatrului, temele juridice capătă o dimensiune emoțională și devin mai accesibile publicului tânăr”, a declarat avocatul Teodora Calipetre, coordonator FAST Constanța.
Primul eveniment al colaborării: „Jocuri în curtea din spate”
Ca parte a acestui proiect, cele două instituții organizează pe 2 februarie, la ora 19:00, la Sala Studio-BCR, o reprezentație specială a spectacolului Jocuri în curtea din spate, în regia Dianei Mititelu. La eveniment vor participa elevi ai liceelor constănțene.
Această producție a Teatrului de Stat Constanța este inspirată dintr-un caz real și explorează cu sensibilitate tema consimțământului în contextul infracțiunilor asupra libertății și integrității sexuale, oferind o perspectivă profundă asupra consecințelor juridice și sociale ale unor astfel de situații.
Urmând tradiția anilor trecuți, spectacolul va fi urmat de o dezbatere interactivă, moderată de avocați din cadrul proiectului FAST. Aceștia vor analiza implicațiile legale ale tematicii abordate și vor răspunde întrebărilor publicului.
Spectacolul Jocuri în curtea din spate este una dintre cele mai valoroase producții ale Teatrului de Stat Constanța, fiind recunoscut la nivel național. Diana Mititelu a câștigat Premiul UNITER pentru cel mai bun debut cu regia acestui spectacol în 2021. De la premiera sa din 29 februarie 2020, spectacolul a fost invitat la numeroase festivaluri de teatru din țară și continuă să fie una dintre cele mai longevive producții ale TSC.
Piesa dramaturgului israelian Edna Mazya reface procesul unui caz real de agresiune sexuală asupra unei adolescente de 14 ani, petrecut într-o comunitate rurală din Israel. Povestea explorează mecanismele psihologice care au dus la producerea tragediei, oferind o radiografie a psihicului adolescentin și a granițelor fragile dintre copilărie și maturitate. Inițial, agresorii au fost achitați, ceea ce a stârnit un val de proteste în Israel, determinând