Bătaie la o școală din Constanța: trei contra unu

La data de 31 mai 2024, în jurul orei 09.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta Școlii Gimnaziale nr. 43 Ferdinand, ar fi avut loc un conflict spontan între mai mulți elevi.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un elev, de 10 ani, ar fi agresat fizic trei elevi de aceeași vârstă.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

„Au fost informați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, potrivit competenței.”, a anunțat IPJ Constanța.

Totodată, ca urmare a incidentului, la data de 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat acțiuni de prevenire a bullyingului și a violenței școlare în rândul elevilor din clasa în care ar fi avut loc incidentul.

De asemenea, au desfășurat activități postincident cu cadrele didactice și conducerea unității școlare, conform Planului teritorial cadru de acțiune pentru siguranța școlară, de la nivelul județului.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

2 comentarii la “Bătaie la o școală din Constanța: trei contra unu

  1. Cu ani in urma, la scoala 28 din Constanta era un bataus, Tuca Marius. Dar nimeni nu avea curaj sa ii faca ceva. Batea zilnic copiii cu acceptul conducerii scolii, pentru ca taticul era procuror. Asa ca, verificati cine e taticul acestui copil bataus si vedeti daca aveti voie sa il admonestati…

    1. Nu s a găsit un tătic sa i rupă laringele? Păcat…daca o lovea pe fata mea…plângea procurorul de i sarea tricoul. Și dacă insistă mai tare o fura și domnul Procuror…cu tot respectul!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Loc rușinos ocupat de județul Constanța în clasamentul salariilor

mie iun. 5 , 2024
Am auzit recent politicieni care se laudă cu faptul că PIB-ul/capita al județului Constanța a crescut în ultimii trei ani și jumătate. Este drept, e vorba numai de un politician, și acela subiectiv: Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța. Poate însă că pe voi nu vă interesează datele macroeconomice, […]