Batalionul de Ingineri 877 al Armatei SUA vine mâine în Constanța

Batalionul de Ingineri 877 – “877 Engineers Batalion” (foto: Facebook.com)

În perioada iunie – septembrie 2015, aproximativ 500 de ingineri din SUA ajung la baza militară Cincu din județul Brașov. Specialiștii americani, sponsorizați de armata Statelor Unite, vin în România pentru a dezvolta baza militară în vederea găzduirii exercițiilor multinaționale desfășurate cu partenerii din Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite.

În această lună, la Cincu au ajuns inginerii din statul Alabama, Batalionul de Ingineri 877 – “877 Engineers Batalion”. Recent, Garda Națională a statului Alabama împreună cu forțele militare române au terminat un amplu exercițiu militar de instruire.

La invitația, Consiliului Român al Ligii Navale a Statelor Unite, reprezentanții Batalionului de Ingineri 877 se vor afla mâine, 03 iulie 2015, într-o scurtă vizită în județul Constanța, ocazie cu care vor susține și o scurtă conferință de presă. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15,00, pe terasa hotelului Vega, din stațiunea Mamaia.

Liga Navală a Statelor Unite a fost fondată în 1902 cu susţinerea Preşedintelui Theodore Roosevelt. În timp, această formațiune a militat pentru un serviciu naval mai puternic în faţa Congresului şi a poporului american, devenind o organizaţie civilă de frunte, servind, sprijinind şi susţinând toate serviciile – Forţa Navală a S.U.A, Corpul Marinei S.U.A. şi Garda de Coastă a S.U.A. Liga Navală este compusă din 43.000 de civili organizaţi în mai mult de 245 consilii în întreaga lume, lucrând pentru a susţine membrii serviciilor navale şi pe familiile acestora. Acest lucru se realizează printr-o varietate de programe educaționale, care amintesc cetăţenilor că Statele Unite reprezintă o naţiune maritimă, ale cărei interese economice naţionale şi de securitate au strânsă legătură cu libertatea mărilor. Printre activitățile derulate de NLUS se numără și: educarea oficialilor aleşilor locali şi statali cu privire la disputele maritime; comunicarea lunară cu peste 60.000 de militari şi civili cu privire la aspecte importante; găzduirea diverselor forumuri publice şi evenimente educaţionale; recunoaşterea serviciilor de excepţie din cadrul serviciului militar activ şi personalului de rezervă prin programele naţionale şi locale de premiere și sponsorizarea activităţilor pentru încurajarea moralului şi asistenţei sociale.

Anul trecut, a luat ființă și Consiliul din România al NLUS, ai cărui reprezentanți au desfășurat împreună cu militarii americani o serie de acțiuni sociale și educative.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Record de vizitatori și încasări la Delfinariu

vin iul. 3 , 2015
Ce faci pe litoral când plouă sau e vreme rea? Sincer, nu foarte multe lucruri. Există, evident, mai multe muzee, un acvariu mic… Mai știți altceva? Da, mall-uri, evident. În astfel de momente, sute de persoane aleg să dea o fugă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. La Delfinariu, […]

V-ar putea interesa și: