Bilanțul M.A.I. la NEVERSEA 2019

O voluntară SMURD și un militar de la ISU Dobrogea, în fața scenei principale de la NEVERSEA (foto: ISU Dobrogea)

Neversea 2019 s-a încheiat. Zilnic, în cele patru zile de festival, peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, polițiști, pompieri si polițiști de frontieră), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine și siguranță publică, precum și de poliție locală au fost la datorie, pe perioada festivalului pentru ca cei prezenți să fie în siguranță.

În această perioadă, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1300 lei. Sancţiunile aplicate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal.

Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie navală. Intervenţiile au fost făcute cu o șalupă de supraveghere și control portuar și o ambarcațiune de abordaj, control și salvare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a intervenit medical în 1572 de cazuri, iar 28 persoane au fost  transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 21.15 a fost constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Pe parcursul celor patru zile de festival, polițiștii de combatere a criminalității organizate au constatat 43 de infracțiuni la Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deținerea de droguri în vederea consumului propriu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Promoție la SOLID HOUSE: primiți un voucher de cumpărături de 1.500 de euro

lun iul. 8 , 2019
Compania SOLID HOUSE are, în luna iulie, o promoție pentru oricine dorește să-și cumpere un apartament în Solid Residence zona Intim. Așadar, la contractarea oricărei locuințe beneficiați de un cadou de 1.500 de euro constând într-un card de cumpărături din magazinul Carrefour. „Profită de promoție și cu un avans de […]
solid house promotie

V-ar putea interesa și: