Biruința, mândria flotei României, se numește acum Tamara Tokoni și face bani pentru africani

Cum a ajuns Biruința, mândria flotei României, să facă bani pentru africani
Aceeași navă la distanță de peste 40 de ani

Biruința, una dintre cele mai importante nave din flota României, este încă exploatată. Nu de români, ci de africani. Fostul petrolier este deținut de o companie din Nigeria, care l-a cumpărat anul trecut cu 40 de milioane de dolari, și se numește acum Tamara Tokoni.

Cu o capacitate de 161.000 tdw, Biruința face parte din topul superpetrolierelor româneşti. Nava a fost construită în Şantierul Naval Constanţa, fiind finalizată în octombrie 1984. La 34 de ani, Traian Băsescu devenea comandantul său.

După 1989, Navrom a încercat atunci privatizarea navelor rămase şi a format cinci grupuri de marinari şi oameni din conducerea companiei care au preluat operarea a mai puţin de o sută de nave, cele care mai erau funcţionale. Liderul unuia din cele cinci grupuri a fost Gheorghe Bosînceanu, care a preluat opt vapoare, printre care şi „Biruinţa“. Același om de afaceri care a cumpărat Şantierul Naval Constanţa, o tranzacție controversată, la vremea aceea. Bosînceanu îi schimbă numele în Iris Star, în 1999, apoi în Histria Crown, în 2001, după numele companiei sale. Presa vremii scria că nava a scos scoasă din uz în 2007, după ce a efectuat 340 de voiaje.

N-a fost chiar așa. Nava, care are numărul de identificare internaţional IMO 8302131, nu a fost dusă la fier vechi, ci a fost cumpărată, în 2008, de compania internaţională Bumi Armada Berhad, cu sediul în Malaezia, care a transformat-o, după 18 luni de muncă, într-o navă de tip FPSO (floating, production, storage and offloading), ce lucrează pentru Nigerian Agip Exploration Ltd, o subsidiară a gigantului italian Eni SpA. Fosta Biruinţa a fost rebotezată Armada Perdana și putea procesa acum 45.000 de barili pe zi şi poate stoca un milion de barili de produse petroliere procesate. Biruinţa avea 146.908 tdw, 299 metri lungime şi motoare de 30.000 cai putere.

Lucrurile au mers bine câțiva ani, dar în 2018, fosta Biruința nu mai are niciun contract în vigoare, după ce navlositorul său, Erin Petroleum Nigeria Ltd, și compania sa mamă, Erin Energy Corporation, și-au cerut falimentul, în aprilie 2018.

În septembrie 2019, Bumi Armada Berhad, care deținea nava prin subsidiara Armada Oyo Limited,  în septembrie, un acord cu firma nigeriană Century Energy Services Limited pentru a vinde compania subsidiară. Century Energy Services Limited, cu sediul în Lagos, este o firmă cu circa 200 de angajați și cifră de afaceri anuală de aproximativ 32 de milioane de dolari.

„Anul 2019 a fost grozav. În decursul său, Century Group a reușit să dea două mari lovituri. Vorbim despre achiziția a doua facilități de producția și de stocare. Una din este a fost botezată Tamara Tokoni, cealaltă Tamara nanaye. Nume foarte africane, nigeriene”, spunea, într-un interviu televizat, Karl Harris, reprezentant al companiei.

Prețul tranzacției s-a ridicat la 40 de milioane de dolari. Cu un an înainte, prețul cerut de proprietar era de două ori mai mare.

Africanii au pus-o imediat la muncă. Nava se află acum în Golful Guineei, golf al Oceanului Atlantic în sud-vestul Africii, care are ca limite Capul Palmas din Liberia în vest și Capul Lopez din Gabon în est.

Este înmatriculată sub pavilion panamez.

Video de prezentare de când se numea Armada Perdana

Citește și: 41 de ani de la iadul de pe nava Independența. Tragedia, povestită de ultimul supraviețuitor



Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Depunerea cererilor pentru programul „Respect” se poate face numai online sau prin poștă

mar nov. 17 , 2020
În baza art. 10 din Hotărârea nr.14/16.11.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență privind situația generată de creșterea alarmantă a numărului de cazuri al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV2 la nivelul municipiului Constanța, se suspendă depunerea cererilor în programul „RESPECT” pentru anul 2021 în locațiile: Club pensionari Duiliu Zamfirescu […]
tichet respect

V-ar putea interesa și: