Biserica cinstește pe sfântul care a înviat un om și pe Mironosița Maria Magdalena

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfânta Mironosiță Maria Magdalena

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov” din apropierea localității Ion Corvin, astăzi, începând cu ora 23.00.

Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Sâmbătă, 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul.

„Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Proroc Ilie este cunoscut datorită minunii legate de lipsa ploii. Cu 800 de ani înainte de Hristos, în Israel trăiau regele Ahab și Izabela, soţia sa, care l-a adus în Israel pe Baal, zeul căruia i se închinau cananeenii. Ilie l-a avertizat pe Ahab de idolatria în care căzuse poporul şi, văzând împietrirea regelui, i-a spus că: „în aceşti ani nu va mai fi nici rouă, nici ploaie”. Între timp, Sfântul Ilie a stat la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, apoi în casa unei văduve din Sarepta a săvârșit mai multe minuni: a înmulţit făina,  uleiul şi l-a înviat pe fiul gazdei. După trei ani a mers la regele Ahab şi l-a îndemnat să-i adune pe preoţii idolilor Baal şi Astartei pe muntele Carmel. Aici, Ilie a dovedit poporului neputinţa zeilor şi atotputernicia lui Dumnezeu. Preoţilor lui Baal nu le-a fost primită jertfa, pe când, la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a pogorât foc din cer și a fost mistuit jertfelnicul. La porunca lui Ilie, preoţii lui Baal au fost ucişi şi apoi a plouat.”, spune Arhiepiscopia Tomisului, printr-un comunicat de presă.

Dumnezeu i se descoperă lui Ilie pe muntele Horeb, „într-o adiere de vânt lin”. Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei și s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”. De aici, superstiția potrivit căreia atunci când tună și fulgeră ar umbla Sf. Ilie prin cer în carul său de foc.

Cu prilejul cinstirii Sf. Ilie, vineri, 19 iulie, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea „Sf. Ilie” din apropierea localității Istria.

Totodată, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sfântul Ilie” din Techirghiol. Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Mucenici Emilian de la Durostorum, Sava de la Buzău, Flavian din Cartagina, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, dar și la veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena

Luni, 22 iulie, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. A făcut parte din grupul mironosiţelor care l-au urmat pe Hristos. Numele de Magdalena este legat de cetatea în care s-a născut, Magdala, din Galileea. Întâlnirea cu Hristos a făcut ca viaţa ei să cunoască o schimbare radicală. A renunţat la trăirea în păcat pentru a deveni următoare a lui Hristos şi, astfel, s-a alăturat mironosiţelor. Sfânta Maria Magdalena este acea femeie păcătoasă care a uns picioarele Mântuitorului cu mir de mare preţ. Conform Evangheliilor, ea Îi este alături în momentul Răstignirii, dar este şi printre primele persoane care Îl văd pe Hristos Înviat.

Cu prilejul cinstirii Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, duminică, 21 iulie, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca din jud. Teleorman, așezământ monahal ocrotit de către Sf. Mironosiță Maria Magdalena.

Luni, 22 iulie, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena”, situată în apropierea localității Cobadin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.