Biserica din Bugeac nu va mai fi scoasă la licitație

Biserica din Bugeac, județul Constanța, nu va mai fi scoasă la licitație.

Urmare a discuțiilor purtate pe baze juridice între juriștii Arhiepiscopiei Tomisului și executorul judecătoresc, acesta a anulat licitația bisericii din Bugeac.

„ Arhiepiscopia Tomisului va continua medierea pentru rezolvarea datoriei invocate de creditorul parohiei Bugeac.”, a declarat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Acesta spune că arhiepiscopia dorește să lămurească cum o hotărâre definitivă a fost anulată printr-o contestație în anulare. Adică instanța a zis că datoria nu există, apoi că există.

Reamintim că parohia Bugeac, din comuna Ostrov, județul Constanța, urma să fie scoasă la licitație în data de 3 aprilie 2019. Așa a decis o instanță din Constanța, după ce o firmă privată a dat în judecată parohia, pentru recuperarea unei datorii de 350.000 de lei.

Biserica a fost evaluată la 423.000 de lei.

Dosarul datează din noiembrie 2017. Parohia a pierdut procesul, iar parohul nou nu a anunțat la timp Arhiepiscopia Tomisului, considerând că Arhiepiscopia nu e parte. Așa s-a ajuns la executare, pe care, însă, Arhiepiscopia o contestă.

Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului a anunțat că executarea silită este ilegală.

„Arhiepiscopia Tomisului a luat cunoștința cu surprindere și cu îngrijorare de promovarea unei acțiuni de executare asupra unui bun sacru, anume biserica (lăcașul de cult) parohiei Bugeac, complet ilegale și fără respectarea Statului BOR și Legea Cultelor. Arhiepiscopia Tomisului a luat legătura cu executorul judecătoresc și și-a expus punctul de vedere asupra legalității executării, urmând ca, în funcția de răspunsul acestuia, să demareze acțiune în instanță. Dacă va fi necesar, în perioada imediat următoare, Arhiepiscopia va demara acțiuni atât în ce privește contestarea executării, cât și asupra datoriei pe care parohia Bugeac ar avea-o la societatea de construcții, reprezentată de executorul judecătoresc. Reiterăm faptul că, în conformitate cu Statutul BOR ART.170 al.1-3, bunurile sacre sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Consideram că a fost o acțiune pripită a unui executor judecătoresc lipsit de experiența judiciară în ceea ce privește Legea Cultelor și Statutul BOR.”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, pr. Eugen Tănăsescu.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Navă maritimă hidrografică românească, exercițiu în Marea Mediterană

Mon Mar 11 , 2019
O navă maritimă hidrografică românească este prezentă, în aceste zile, în Marea Mediterană. Nava maritimă hidrografică „Alexandru Cătuneanu” participă, în perioada 10-25 martie, la Exercițiul multinațional ARIADNE 19, organizat de Forțele Navale Elene. Nava a plecat din portul Constanța duminică, 10 martie, luând cap-compas portul Souda din Insula Creta, Grecia, […]