Biserica Ortodoxă Română reafirmă „angajamentul ferm faţă de apartenenţa României la Uniunea Europeană”

Biserica Ortodoxă Română a transmis miercuri un comunicat în care subliniază că „nu este indiferentă faţă de prezentul şi viitorul României, ci apără şi promovează în societate valorile credinţei creştine şi ale democraţiei europene, spre binele poporului român”.

„În acest sens, în calitate de prim semnatar al „Declaraţiei cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană” din 16 mai 2000, Biserica Ortodoxă Română reafirmă angajamentul ferm faţă de apartenenţa României la Uniunea Europeană, spaţiu al prosperităţii şi cooperării între popoarele Europei, ai cărei părinţi fondatori au fost profund ancoraţi în creştinism.”, a transmis, miercuri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, întrucât, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cultele sunt „factori ai păcii sociale”, Sfântul Sinod a hotărât, în mod repetat, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător(oare).

„Astfel, Biserica Ortodoxă Română îşi afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, în mod similar cu Armata Română. Opţiunea electorală a clericilor trebuie să fie exprimată doar prin votul personal secret, şi nu prin partizanat politic, aşa cum cadrelor militare în activitate le este interzis să îşi exprime în public opinii politice, să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat pentru funcţii publice. În concluzie, poporul român are nevoie, în acelaşi timp, de libertate şi de unitate, de prosperitate şi de stabilitate.”, a mai transmite Patriarhia.

Reamintim că duminică au loc alegeri pentru președinția României, în care se confruntă Elena Lasconi, care a declarat că locul României este în Uniunea Europeană și NATO, și Călin Georgescu, care a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că NATO este o alianță slabă și că Occidentul a murit.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

AUR are în aceste zile o șansă istorică

joi dec. 5 , 2024
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se află în fața unei șanse istorice în aceste zile: aceea de a o susține pe Elena Lasconi. Decizia ar putea marca un punct de cotitură pentru un partid care, de-a lungul timpului, a fost perceput drept unul cu tendințe extremiste, dar care acum ar […]

V-ar putea interesa și: