Școala Gheorghe Țițeica din Constanța are o hotărâre definitivă și irevocabilă care spune că trebuie să intre în posesia unor spații ale liceului tehnologic de lângă. Cel unde niște elevi fugăreau o elevă în pauză ca să o violeze.
Primarul Făgădău a trimis un executor judecătoresc pentru a pune în practică. S-a lovit de refuzul fostului director de acolo. Primarul Chițac ignoră această hotărâre. Pur și simplu o ignoră.
Am încercat, personal, în calitate de părinte a doi copii care învață sau au învățat acolo, dar și în calitate de fost profesor la acea școală, să îi explic primarului că există o hotărâre și că, ne place sau nu, trebuie aplicată. Nu am reușit. Nu am putut să ajung nici măcar un minut în fața sa pentru a-i prezenta situația.
Probabil că aș fi putut să o fac într-una din emisiunile pe care le moderam, dar nu am vrut să profit de situație. Mă gândesc dacă nu cumva am greșit: acolo învață peste 1.500 de copii, ar fi meritat probabil să încalc regulile deontologice și să insist pe lângă primar până când îi prezentam situația.
Am încercat să ajung într-o audiență, oficial, dar procedura durează circa șase luni, exact ca pe timpul lui Decebal Făgădău. Și oricum e foarte greu de ajuns la primar, pentru că înainte treci pe la mai mulți subalterni, iar aceștia au darul de a spune că problemele sunt rezolvate, deși nu sunt.
Nu, primarul nu e „abordabil”, așa cum spune prin emisiuni omul de afaceri Gabriel Comănescu. Cel puțin nu pentru noi, oamenii simpli. Cu atât mai puțin pentru ziariștii critici, pe care asociația pe care a condus-o voia să-i dea afară din oraș.
Cât despre city managerul Felicia Ovanesian… Nici nu știu dacă oferă audiențe.
Lucrurile stau diferit în cazul bisericii de pe bd. Tomis. Aici, Vergil Chițac dă ultimatumuri. Vrea să o dărâme, să respecte legea.
O spun răspicat: în opinia mea, hala aceea care servește drept biserică nu are ce căuta acolo.
Dar de ce nu se bate cuplul Ovanesian – Chițac atât de tare și pentru ca școala aceasta să obțină ceea ce i se cuvine, potrivit instanței? Și, pe cale de consecință, pentru ca 1.500 de elevi să aibă sală de sport, așa cum au promis în campanie și el, și fostul primar?