„Black Sea 10K” – două zile de atletism în Constanța

black-sea-10k

Timp de două zile, pe 24 şi 25 septembrie, Constanţa va găzdui cea mai importantă competiţie atletică a finalului de sezon, a doua ediţie a „Black Sea 10K”, eveniment organizat de clubul prezidat de consilierul local PSD Răzvan Florea, care deține Atena Sport Club, finanţat de Consiliului Judeţean Constanţa, prin proiectul „Constanţa te lansează la apă”, şi susţinut de Direcţia Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, Asociaţia Sportivă Sanasport şi de sponsorii Oil&Gas Recruitment, Avia Motors, Tonis Trade, Petrom, Decathlon, Cora, TYR, La Oală şi Mediazoom. Sâmbătă, în prima zi a evenimentului, se va desfăşura Crosul Copiilor, iar duminică va avea loc cursa de 10 kilometri , ambele competiţii având startul şi sosirea din Piaţa Ovidiu.

Pentru Crosul Copiilor, organizatorii au pregătit un traseu în Centrul Vechi al Constanţei, cu start şi sosire în Piaţa Ovidiu, iar participanţii se vor întrece sâmbătă pe patru categorii de vârstă: 7-8 ani (distanţă 1000m / start ora 10.00); 9-10 ani ( distanţă 1000m / start ora 10.30), 11-12 ani (distanţă 1500m / start ora 11.00) şi 13-14 ani (distanţă 1500m / start ora 11.30).

Copiii cu dizabilităţi, indiferent de vârstă, dar sub 15 ani, au posibilitatea să aleagă categoria de vârstă la care aleargă.

La înscriere, toţi copiii trebuie însoţiţi de părinte, tutore sau profesorul coordonator care trebuie să prezinte adeverinţa medicală, o copie a certificatului de naştere pentru copilul alergător şi să semneze declaraţia pe proprie răspundere pentru minorii care aleargă. Doar copiii care au prezentat certificatul de nastere în copie vor intra în posesia premiilor. Primele 3 fete şi primii 3 băieţi de la fiecare categorie de vârstă vor fi premiaţi.

Fiecare participant va primi un kit de concurs care va conţine tricoul oficial, numărul de concurs, medalia de finisher şi diplomă de participare. Kit-ul se poate ridica vineri, între orele 14.00-19.00 de la sediul TYR România (Bd. Aurel Vlaicu 135, Constanta – lângă magazinul Tonis Trade) sau sâmbătă între orele 8.30-9.30 din Piaţa Ovidiu.

Duminică, la startul programat la ora 10.00, se vor alinia participanţii la „Black Sea 10 K”, o cursă pe distanţa de 10 kilometri parcurşi în cel mai vechi oraş atestat de pe teritoriul României, cu startul şi sosirea în Piaţa Ovidiu. Traseul este accesibil tuturor alergătorilor, având diferenţe minime de nivel şi va continua pe Str. Traian – Str. Sulmona – Str. Mircea cel Bătrân – Bulevardul Mamaia, până în dreptul Lake View. Acolo se vor completa primii 5 kilometri şi se va face check pointul şi revenirea către Piata Ovidiu, tot pe traseul Bulevardul Mamaia – Str. Mircea cel Bătrân – Str. Sulmona – Str Traian – Piaţa Ovidiu. Traseul de concurs va fi restricţionat parţial circulaţiei, intersecţiile fiind asigurate de voluntari şi personal de specialitate: jandarmi, poliţie.

Pentru cursa de ştafetă 2 x 5 km, care va avea startul tot duminică, la ora 10.00, traseul va fi asemănător cu cel de la cursa de 10 kilometri, întoarcerea urmând a se face după 5 kilometri, în drepul Lake View.

Fiecare participant va primi un kit de concurs care va conţine tricoul oficial, numărul de concurs, medalia de finisher, diplomă de participare şi produse de la parteneri. Acesta poate fi ridicat vineri, între orele 14.00-19.00 de la sediul TYR Romania (Bd. Aurel Vlaicu 135, Constanta – lângă magazinul Tonis Trade) sau sâmbătă, între orele 10.30-13.00 din Piaţa Ovidiu, şi duminică, între orele 8.30-9.30, din Piaţa Ovidiu. Alegătorilor înscrişi oficial în competiţie le este recomandat să termine cursa într-un interval de 2 ore de la start.

Fondul total de premiere este de 7.500 de lei, iar primii opt clasaţi la categoria Open atât la feminin, cât şi la masculin, indiferent de vârstă, vor fi recompensaţi cu premii în bani, după cum urmează: Locul I – 1.000 lei, locul 2 – 800 lei, locul 3 – 600 lei, locul 4 – 400 lei, locul 5 – 300, locul 6 – 200, locul 7 – 100 lei, locul 8 – 100 lei.

Pe categorii de vârstă (Age Group), sub 19 ani (masculin, feminin), 20-29 ani (masculin, feminin), 30-39 ani (masculin, feminin), 40-49 ani (masculin, feminin), 50-59 ani (masculin, feminin), +60 ani (masculin, feminin), ştafeta feminin, masculin şi mixt, cei clasaţi pe primele trei locuri vor primi cupe, diplome şi produse. Concurenţii care vor obţine un premiu la categoria Open, nu vor fi clasaţi şi la categoria Age Group.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Primăria Peștera organizează licitație pentru terenuri

Thu Sep 22 , 2016
Primaria comunei Pestera, cu sediul in localitatea Pestera, str. Izvorului, nr.25, judetul Constanta, organizeaza in data de 17.10.2016, ora 13,00 licitatie pentru: – vanzare imobil teren in suprafata de 3079,00 mp situat in localitatea Ivrinezu Mare, str. Oilor, nr.10 comuna Pestera, judetul Constanta, destinat pentru infiintare exploatatie agricola; – vanzare […]