Bloc cu 5 etaje între case? USR nu spune „nu”. Beneficiar este fratele unui fost consilier al lui Radu Mazăre

Consilierii municipali au fost invitați azi să voteze anularea unei hotărâri care prevedea construirea unui bloc de 5 etaje pe strada Mihai Viteazu din Constanța. Un bloc între case, lângă o clădirea veche și frumoasă, colț cu Tudor Vladimirescu.

Politicienii de la USR, care s-au bătut ani de zile pentru ca anumite imobile să nu se construiască (pe altele le-au ignorat), ar fi trebuit, ca să fie consecvenți cu ei înșiși, să voteze cu două mâini. Mai ales că votaseră, cu numai câteva minute înainte, anularea unui HCL care prevedea construirea unui bloc de 35 de etaje.

USR nu a spus „nu”.

De ce? Le era teamă ca nu cumva „locuitorii orașului Constanța să fie obligați să îi plătească despăgubiri beneficiarului.” Păi nu erau ei cei care cereau și cer să expropriem pe cei care construiesc la Lupoaică, să le dăm despăgubiri? S-ar ridica la câteva milioane de euro. Acolo au făcut lanț uman, aici dau din colț în colț.

„În anul 2011 a fost aprobat un PUZ care îi permite proprietarului să construiască un bloc de locuințe colective de P+5 cu un procent de ocupare al terenului de 90% chiar lângă superba clădire de patrimoniu Grădinița Perluțele Mării. În anul 2020 se aproba un PUD pentru aceeași construcție, iar anul acesta domnul arhitect șef eliberează Certificatul de urbanism în vederea obținerii Autorizației de Construire. Neregulile constatate sunt multe și susținem revocarea acestor documente, atâta timp cât acest lucru este legal și nu există riscul ca locuitorii orașului Constanța să fie obligați să îi platească despăgubiri beneficiarului. Am cerut amânarea lui până vom avea confirmarea juriștilor că demersul este legal și nu prezintă riscuri.”, au transmis reprezentanții USR.

PUZ-ul este inițiat de firma Bel Transport SA.

Înfiinţată în anul 1994, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Acţionari persoane fizice sunt Racu Ianuş și Racu Alexandru-Nicolae. Ianuș Racu este fratele lui Constantin Racu, fost şef al Direcţiei Administraţie Publică Locală în mandatele de primar ale lui Radu Mazăre, dar şi fost consilier al fostului edil.

Firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1.941.461 lei și un profit de 606.802 lei, potrivit Confidas.ro.

Citește și:

Blocul turn de 35 de etaje pe care voia să îl construiască un medic în Constanța nu se va mai face

Profit fabulos din afaceri imobiliare

Profeții falși din imobiliare. Acum 2 ani, anunțau că prețurile vor scădea cu cel puțin 20-25%. În realitate, au crescut

Stelian Ion: „Chițăim după 200.000 de lei, ne milogim de unii și alții să obținem suma asta”. Este fix suma donată de Celco partidului


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Un comentariu

  • La fel s-a RE-aprobat printr-un certif de urbanism eliberat ieri, constructia unui ANSAMBLU DE LOCUINTE, deci nu a unui singur bloc, ci a unui ANSAMBLU DE LOCUINTE pe strada Duiliu Zamfirescu. Constructia a fost inceputa in 2010 si a fost abandonata, vecinii reclamand ani la rand, atat focarul de infectie cat si celebra macara abandonata, ansamblul este fix in mijlocul unui cartier de case fara a respecta nici o regula de incadrare in zona. Ceea ce in trecut era condamnabil de catre actualii adm locali prin Asoc Constanta Altfel, azi in pozitia de “autoritate locala” aproba fara nici un stres !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.